Cernişoara, la plimbare prin regatul prinţesei cu ochi negri

O prinţesă Elf, cu ochii negri, de un negru aprins, se spune că trăia aici, în aceste locuri, într-un regat pe care ea îl stăpânea şi unde vână alături de alaiul ei. Prinţesa Elf avea un castel în mijloc de pădure. La un moment dat s-a îndrăgostit de un prinţ de la sud, dar un prinţ renegat. Povestea lor a durat o mie de ani, până când un blestem al fostei soţii a prinţului, s-a întâmplat. Aflând de iubirea acestuia pentru prinţesa elf, fosta soţie, o vrăjitoare rea ca în orice poveste, l-a transformat pe iubit în cerb. Nenorocirea s-a produs, atunci când prinţesa Elf, pasionată de vânătoare, a tras cu arcul şi l-a ucis pe nefericitul prinţ…transformat în cerb. Nefericitul, în timp ce îşi dădea suflarea, s-a preschimbat din nou în chipeşul prinţ. Prinţesa îngrozită de panică şi durere a înnebunit…până când a pierit.

Dar un duh bun a transformat-o în râu, un râu care curge spre sud, în căutarea iubirii apuse. Aşa a apărut Cerna, locul de unde cerbii din pădurile de mijloc de Vâlcea se adapă. Cerna numit după culoarea ochilor prinţesei. Iar regatul ei…se numeşte Cernişoara.

Asta este povestea comunei ascunsă în mijloc de păduri, o poveste spusă la ceas de seară de moş Costache, un bătrân de 82 de ani din Cernişoara. „Şi murii de aici au ochii prinţesei. Dar asta a fost de mult înainte de daci şi de restul lumii” spune bătrânul.

Cernişoara este o povestea în sine ca localitate, un regat frumos ascuns de după Stroeşti, pe după Oteşani, ascunsă de pădure, este atât de colorată de verdele fagilor, încât casele cernişorenilor par de fapt casele elfilor din regatul din povestea lui moş Costache

E seară în Cernişoara şi te afli cufundat în mijlocul unui loc care ţi se pare început de univers. Stelele de deasupra acestei mici aşezări vâlcene sunt doar lampadare, sufletele celor duşi de aici de pe pământ şi care au vrut să rămână aproape de cei dragi. Apele Cernei şi ale Cernişoarei ating fiecare margine de curte, vitele cernişorenilor sunt „cele mai frumoase din judeţ”, spune primarul Mihai Ionescu, tocmai pentru că beau apă sfântă din râul care le-a fost localnicilor liniştea de după slujba din biserică, ca o agheasmă.

Cernişoara nu a avut CAP, activiştii roşii nu au avut curaj să intre pe acest teren sfânt, deşi nu este o comună de munte, poate numai căutătura dură a cernişorenilor i-a ţinut departe pe solii fostului regim. Aici, corcoduşii şi teii sunt proprietari de teren, fagii din pădurile Cernişoarei au apărat regatul din mijlocul judeţului Vâlcea de molima roşie.

Noul şi vechiul sunt acum la Cernişoara două aspecte care intră în armonie, avem case înalte vechi de păstori, avem case noi frumoase cu regina nopţii, avem un club nou, supermarket, dinamism, viaţă. A, da, în seara cu stelele rămase pe cer am remarcat ceva. Fetele de aici sunt mult prea frumoase. În lumina lunii parcă, fetele de aici poartă un crâmpei din frumuseţea prinţesei de demult, de care vorbea moş Costache.

În Cernişoara există o plantaţie cu muri americani, există zootehnie pentru că asta a fost dintotdeauna aici iar farmecul dimprejur îi invită pe cei care vor să facă turism să nu pregete. În pădurile seculare ale Cernişoarei, oricine poate reinventa povestea de demult, construind pensiuni.

Fie că treci Cotoşmanu, fie că vii dinspre Horezu, nu trebuie să ratezi indicatorul pe care scrie Cernişoara. Măcar pentru ochii negri aprinşi ai fetelor de aici, toate urmaşe ale prinţesei de acum mii de ani.

Am plecat spre dimineaţă, pe întuneric şi fie mi s-a părut, fie aşa o fi fost, în lumina lunii care apunea, pe malul Cernei, acolo, între mii de flori de vară adormite, parcă am văzut un cerb aplecat spre apă…nu, nu bea, ci de acolo din adâncuri, două braţe goale îl mângâiau pe creştet.

Am plecat încet…din poveste.

Mihai IONESCU