Cele 200 de şantiere din judeţ primesc o nouă infuzie de bani de la guvern – 142 miliarde lei, ceruţi de Constantin Rădulescu

Anul 2018 pentru judeţul Vâlcea a fost anul care a delimitat de fapt fundamental două perioade, fiind startul unui ciclu de investiţii la finalul cărora, judeţul nostru va avea cu totul altă imagine şi va deveni cu siguranţă unul extrem de atractiv pentru investitori.

Potrivit datelor noastre, culese la faţa locului, în judeţul Vâlcea, în acest an au început sau sunt pe cale de a începe (contractele fiind semnate) nu mai puţin de 200 de şantiere, ne referim aici la tot ce înseamnă drumuri, reţele de apă, canalizare, şcoli, dispensare, autostrăzi, o serie de investiţii publice locale, judeţene dar şi implementate de autorităţile centrale. Toate acestea propun un deadline, 2024, an când acestea lucrări se vor finaliza cu totul şi atunci interfaţa pe care o oferă Vâlcea va fi una cu totul diferită de cea de acum.

Sunt 89 de localităţi în Vâlcea, care în medie au cel puţin 2 proiecte ample semnate cu finanţare asigurată prin PNDL 2. Aici avem o paletă variată care include reabilitarea dispensarelor medicale, a şcolilor gimnaziale, iluminat public, asfaltare de drumuri comunale, punţi şi poduri, centre culturale. Vorbim aşadar de peste 160 de astfel de lucrări, o bună parte dintre ele fiind deja începute iar altele semnate.

Efortul UAT-urile a fost unul uriaş, de aceea şi necesarul de cofinanţare a fost pe măsură.

La aceste investiţii realizate din fonduri guvernamentale, sunt alte 50 de proiecte din fonduri europene care includ tot investiţii în infrastructura locală, reabilitări de şcoli, construcţie de poduri, reabilitarea unor lăcaşe de cult. Si aici vorbim de cofinanţări.

În afara UAT-urilor, Consiliul Judeţean va implementa mai multe şantiere de drumuri fie prin POR, fie prin PNDL 2, ne referim aici la Drumul Oltului, Drumul Topologului, Drumul Călimăneştiului, Drumul Arnotei sau Drumul Pescenei, Drumul Cernei, Drumul Athosului Românesc, un calup de drumuri judeţene integrale care se află în faza de licitaţie. Să nu uităm că în aceste zile RAJDP lucrează la reabilitarea mai multor sectoare de drum deteriorate.

Săptpmâna trecută, un număr de 66 de localităţi au primit fonduri guvernamentale, aproximativ 150 de miliarde de lei, bani în sprijinul investiţiilor, demararea altora noi. Preşedintele Rădulescu a solicitat ca şi restul de 23 de localităţi să primească fonduri iar răspunsul a fost pozitiv

„Dupa ultima repartizare de peste 150 miliarde de lei vechi pentru Vâlcea am constatat că anumite localitati nu apareau în Hotărârea de Guvern. Am centralizat din nou datele primariilor si am solicitat o suplimentare de fonduri. Astăzi am primit încă aproape 142 miliarde de lei vechi pentru localităţile din judetul nostru”, a conchis preşedintele Rădulescu.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *