Cel mai vechi turn medieval din Oltenia vă așteaptă la Vâlcea, în mijlocul pădurilor frumoase

Singurul monument istoric din Arhiepiscopia Râmnicului, care poartă hramul Sfântului Ioan Botezătorul este Schitul Bradu, aflat în localitatea Băile Olăneşti, la Gurguiata, într-un peisaj mirific. Aici, în mijlocul pădurii, unde se ajunge pe poteci întortocheate, departe de lumea dezlănţuită, se nevoiesc, în linişte şi în rugăciune, cele 10 maici care oferă unui loc atingere divină.

Drumul spre Bradu este unul foarte dificil de parcurs chiar și cu o mașină de teren dar acest sat Gurguiata de care românii nu au auzit este antecamera spre Rai. Și a fost descoperit de cei care iubesc natura, cei care nu vor să audă de aglomerația de oraș. Cei catre vor să trăiască în mijloc de pădure.

Revenind la schit acesta este un monument medieval care se apropie de 250 de ani de existență, cu toate că aici a existat un lăcaş monahal mult mai vechi. Biserica actuală a fost ridicată în 1783-1784 de preotul Sava ieromonah, duhovnic şi stareţ pentru că schitul a fost de la începuturi de călugări.

Cuviosul egumen a primit sprijinul preotului Grigore, a jupanului Zamfir şi a lui Gheorghe logofătul. La temelia lăcaşului de astăzi a existat construcţia unui schit mai vechi care se numea ‘Schitul de sub Râpa Bradului’, atestat la 1766. Biserica schitului este zidită în formă de corabie, având interiorul împărţit în mod clasic, având Sfânt Altar, naos şi pronaos. Catapeteasma bisericii este din zid, ea având numai o uşă diaconească, lângă cele Împărăteşti.

În secolul al XIX-lea schitul se afla în ruinare. În 1854-1855 schitul este alăturat schitului Sărăcineşti aparţinător Episcopiei de Râmnic. În anul 1904, schitul a fost desfiinţat, pentru că aici nu mai era niciun călugăr. Ultimul monah care rămăsese la schit se spune că ‘îşi muta patul în fiecare noapte ca să nu moară sub dărămâturi’. Chiliile rămăseseră fără acoperiş, curtea plină de vegetaţie, tencuiala căzuse complet de pe clopotniţă.

În perioada comunistă schitul ajunsese un refugiu fie pentru turişti, fie pentru localnici în caz că-i prindea ploaia în pădure. Se spune că au mai vieţuit acolo şi călugări sihaştri, dar există prea puţine mărturii în acest sens. Pentru 100 de ani, schitul a dispărut din toate documentele şi înscrisurile oficiale. După 1990, încep demersurile pentru reînfiinţarea schitului. După aproape zece ani de eforturi ale clerului vâlcean, schitul se redeschide în anul 1999, când au fost aduse aici călugăriţe de la schitul Iezer.

După o amplă renovare, putem spune că avem una din cele mai cochete și mai strălucitoare bijuterii monahale ale Vâlcii. Unde 10 măcuițe și doi câini trăiesc în liniște, în frumos, în rugăciune și în decență.

O grădină cu flori, cruci de lemn și o uriașă livadă printre pădurile de tei, asta înseamnă Bradu.

Dar mai este ceva. Unul dintre cele mai vechi turnuri medievale din Oltenia. Vorbim de Clopotnița care este mult mai înaltă decât biserica, având două etaje, fiecare cu câte o chilioară, deasupra cărora sunt așezate clopotele vechi. Un turn care a fost folosit și pe rol de observator atunci când zona era invadată și de adăpost.

Cu pereți groși ca ai unei cule, cu scări înguste, cu cămăruțe de un metru jumătate înălțime, acest turn fortificat este azi un adevărat muzeu. Parcă și auzi pașii călugărilor pe acele mici trepte care urcă în turn.

Dar ce este cel mai ciudat, după reînființarea schitului, călugării neavând bani de clopot au folosit un obuz, golit evident de pulberea din interior.

Așadar, dragi prieteni, dacă vreți să vedeți o biserică decupată direct din Rai, să vedeți unul dintre cele mai vechi turnuri medievale din Oltenia, dacă vreți să fugiți preț de o clipă de oraș și de zgomotul lui, alegeți Bradu. Mica abația din pădurile Vâlcii, acolo unde timpul nu are limite, spațiul este infinit iar Dumnezeu este peste tot.