Cel mai tare Festival de Blues din Sud-Estul Europei este la Vâlcea, în Brezoi: Ana Popovic, Beth Hart, Oscar Benton

10 artişti din SUA, Canada, Australia, Europa, nume sonore precum Beth Hart, Ana Popovic, Oscar Benton, Diana Rein vor concerta la cel mai tare festival de blues din Sud-Estul Europei, festival care pune, pe harta culturală a lumii, oraşul Brezoi, redesenând astfel Woodstock-ul, acum, în 2019.

Vorbim de a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Blues în Aer Liber de la Brezoi. Pensiunile „joacă cu camerele închise”, Brezoiul creând deja un fenomen de masă. Mii de iubitori de blues, rock, jazz, fusion sunt aşteptaţi, spre final de iulie, în inima munţilor Vâlcii, pe Valea Lotrului, la un regal…

Ce poate fi mai frumos decât să sune chitarele, să trăieşti ca pe pe vremea lui Purple, Hendrix, Joplin, Zeppelin, Floyd, Moore, Straits, Airplane, dar în 2019, la poalele Ţurţudanului, într-un târg de munte cosmopolit, creat de italieni, valahi, ciobani ardeleni, saşi, unguri, recreionat după 100 de ani, acolo unde Lotrul muşcă din râul Olt, în amintirea plutaşilor de odinioară?

Într-un oraş de frontieră, oraş cu multe legende, oraşul răzvrătiţilor care niciodată nu a putut fi stăpânit, nici de imperiul austriac, nici de voievozii valahi, nici de nemţi, nici de comunişti. Oraş de munte, rămas aici viu, unic, cu o mândrie proprie, mândria de a fi Altfel.

Aici va fi iureşul, în aer liber, în miez de noapte, în ritm de blues şi jazz, cu bere, cu distracţie, cu corturi, rulote, spirit şi stil, iubire şi nemurire, trăire şi simţire, un Woodstock pe stil nou, un ambient pe care „Sound of Music” îl poate oferi ca pe un dar, şi divin, şi demonic, acestei liturghii a nebuniei.

Chiar dacă pensiunile sunt pline deja, localnicii au anunţat că vor pune la dispoziţie odăile cele bune şi curţile pentru acest fenomen, pentru educaţia unei generaţii, prin muzică şi artă, prin frumos, prin esenţa unui timp şi a unui stil de muzică nepieritor.

Brezoiul azi este altceva, un oraş în plină dinamică turistică, capitală dublă a Ţării Lotrului şi Ţării Loviştei, pus strategic în mijloc de munţi, cu aripi în Făgăraş şi Parâng, o punte peste timp, care îşi rescrie istoria, o recompune, o redimensionează, dând Vâlcii Coroana muzicii de gală.

De aici se pot visa multe. Acest Festival de la Brezoi poate precede orice, de la Festival de Film la tabere de pictură, Teatru Neconvenţional, o simeză unde toate genurile artei se pot desfăta. Este un nucleu creat, rămâne ca doritorii să umple acest frumos ochi de munte cu de toate, pentru că, la Vâlcea, turismul de orice tip îşi reconfigurează destinul.

Ne vedem la Brezoi, în mijloc de vară şi ne vedem bine, acolo, pe malul apei, la marginea lumii, în lumini de licurici, în tălăngi de oi, între brazii de Vâlcea, cu chitările care reînvie sau reîncarnează, mai degrabă, spectacolul lumii…

Open Air Blues Festival este deja la a III-a ediţie, un festival internaţional de muzică bună, care decupează din calendar 4 zile între 18 şi 21 iulie.

Liviu POPESCU

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *