Cel mai nou şi mai frumos parc din Vâlcea este Poiana lui Căliman din Călimăneşti

În curând, Primăria orașului Călimănești va face recepția la finalizarea lucrărilor în cadrul proiectului ”Construire – reabilitare zonă verde Poiana lui Căliman, Călimăneşti, judeţul Vâlcea”, realizat cu fonduri europene, finanţat prin Axa prioritară 5, Prioritatea de investiţii 5.2 din cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. Valoarea totală a proiectului (inclusiv finanţarea nerambursabilă): 4.153.788,94 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din FEADR 3.530.720,60 lei, respectiv din Bugetul naţional 539.992,56 lei.

Prin implementarea acestui proiect, în orașul Călimănești s-a creat un spațiu verde în suprafaţă de 4.150 mp prin reconversia unui teren degradat şi neutilizat de pe raza localității. Pe spaţiul verde nou creat s-au plantat arbori, arbuşti şi gazon şi au fost amplasate: un loc de joacă pentru copii, alei pietonale, grup sanitar, foişor dotat cu bănci şi mese de şah, coşuri de gunoi şi 7 sculpturi de grădină (7 cai). De asemenea, pe spaţiul verde nou creat a fost montat un sistem de irigaţii şi un sistem de iluminat.  

Ideea implementării acestui proiect a plecat de la legenda conform căreia: „Un cioban s-a spovedit călugărilor Mânăstirii Cozia, afirmând că s-a vindecat de <<metehnele trupului>> scăldându-se într-un lac din <<câmpul lui Căliman>> şi crede că acest lac are <<puteri cereşti din moment ce el nu mai are dureri de spate, iar oile rănite s-au vindecat>>. Călugării au verificat mărturia ciobanului şi au găsit chiar în jurul mănăstirii izvoare de unde <<cură piatra pucioasă>>. Însuşi ctitorul Mănăstirii Cozia domnitorul Mircea cel Bătrân a venit şi s-a tratat aici la bătrâneţe. Mai târziu a venit spre vindecare şi urmaşul său Matei Basarab”.

Prin proiectul „Poiana lui Căliman”, administraţia locală a oraşului Călimăneşti a dorit să creeze material această legendă prin statui la mărime naturală a unor cai care trec printr-o apă, apa respectivă fiind reprezentată de o cascadă.

Călimăneşti – Căciulata este cea mai mare staţiune balneară din România care atrage anual peste 10.000 de turişti atât din ţară cât şi din afară.

Vechi oraş roman Arutela, staţiunea devine cunoscută în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, atunci când este şi atestată documentar. Situată la 20 de km de Râmnicu Vâlcea, oraşul staţiune deschide Defileul Oltului, deţine un uriaş patrimoniu de izvoare medicale, bazine cu apă termală, 4 mănăstiri de patrimoniu şi de trei ani, este inima şi pivotul turismului din judeţul nostru

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *