Valea Lotrului a fost un adevărat El Dorado, în a doua jumătatea a veacului XIX-lea, până la mijlocul secolului XX. Un centenar în care Valea Lotrului a construit o adevărată industrie, forestieră, extractivă și mai ales una a aurului. A fost o uriașă goană după aur cum spune scriitorul Ilie Purcaru.
În „Cartea Loviştei”, acesta menţiona: „Cea mai veche industrie, în floare încă din veacul al XIV-lea, a fost captarea fluturilor de aur care curgeau pe Lotru, cu scânduri de lemn căptuşite cu postav. Aur se aduna şi din nisipul apelor, prin spălare, brezoienii (locuitorii actualului oraş Brezoi – n.r.) ajungând atât de bogaţi, încât în 1549, plăteau unui negustor din Braşov, pentru o partidă de mărfuri adusă într-o singură cărăuşie, nu mai puţin de 1.000 de aspri de metal scump”, susţinea autorul.
Așa a apărut cea mai variată lume, o America a Văii Lotrului, aduși de o mocănița care lega Gura Lotrului de Voineasa.
O Americă unde au trăit bine la un loc şi țărani pământeni, italieni, saşi, unguri, schwabi, austrieci. În perioada interbelică funcționau una lângă alta Biserica Catolică, Ortodoxă, Protestantă, Greco-catolică, o Moschee, fără a exista conflicte. Ei au fost oamenii cărora le putem mulțumi şi putem folosi fondul cultural pentru industria ospitalității. Indiferent de educația formală, mințile şi sufletele au fost foarte deschise şi am ştiut mereu să primim bine “străinii” aici.
Ce ne-a rămas de atunci? Multe, dar una dintre cele mai mari și mai frumoase moșteniri din acea epocă, este Hanul din Mălaia. Hanul Bogdan cum mai era cunoscut. Un han care a fost demontat bucată cu bucată, piatră cu piatră, lemn cu lemn, numerotate fiecare piesă și adus la Muzeul Satului din Bujoreni. Este una dintre bijuteriile acesti superb complex.
”Hanul datează din 1899. Un han cu piatră de munte, în stil neoromânesc, cu prispă pe două laturi și foișor, cu pălimar traforat . Pardoseala este din caramidă. Are cinci camere de locuit la etaj și jos sunt 4 încăperi. Acoperișul este în 4 ape și învelitoare din șiță. Este un han mare pentru acele vremuri. Un adevărat loc de popas, unde se țineau și petreceri. Montarea lui a a păstrat patina timpului. Ca privitorul, vizitatorul dacă închide ochii să ”vadă, să simtă, cum era odată””, spune prof. Claudiu Tulugea, directorul muzeului.
Jos sunt 4 încăperi pe care chiar le simți ”pline de viață”. Vezi hangița zâmbind, vezi hangiul morocănos, vezi oalele cu vin, cum curg, vinul care se scurge peste mustăți. Vezi aurarii cum vin, bătăile, iubirile, nervii, averile tocate aici. Este un han care aduce în prezent, tacit, povestea Văii Lotrului de acum peste 120 de ani.
La etaj hanul conține un patrimoniu uriaș. Peste 3.600 de textile mari vechi: Covoare, scoarțe, cojoace, dimii, cămăși. Cele trei tipuri de costume populare cu inteferențele de rigoare – cel cu zăvelci, cu cu fotă și cel cu vâlnic. Dar despre acest patrimoniu în alt material.
Revenind la han, fiecare cameră are sobă. Iar jos se află bucătăria, dulapuri, tejghea, și frigiderul tradițional, un frigider vechi de peste 100 de ani. Avem sala de mese, un antreu și camera de provizii, debaraua. Iar piesa de rezistență este un patefon perfect funcțional cu plăci de ebonită.
În curte avem atelierul de atelaje – căruțe, sanii, un dric, șareta. Curtea are cuptorul și o toamnă minunată. Aici în Muzeul Satului Vâlcean, unde totul este minunat. Și unde avem comoara de pe Valea Lotrului. Hanul care aduce poveștile secolelor trecute în prezent. Mergeți la Muzeul Satului. Și veți trece prin timp, prin lumea de odinioară a Vâlcii.
