Cel mai cosmopolit oraș vâlcean, o stațiune în care trăiesc nu mai puțin de 5 naționalități
Acum doar în urmă cu trei ani nici nu ne-am fi așteptat ca stațiunea izvoarelor de aur să ajungă azi cel mai cosmopolit oraș din Vâlcea, fiind stațiunea care adună la această oră nu mai puțin de 5 naționalități – români, ucraineni, indieni, nepalezi și filipinezi.
Astfel dacă orașul număra aproximativ 5000 de locuitori, iată că azi numărul lor se apropie de 6000, din care aproape 700 sunt ucraineni. Restul sunt asiatici care lucrează în industria HORECA, stațiunea fiind una din primele 5 stațiuni balneare preferate de turiști. Români și nu doar.
Din păcate, cei mai mulți, ucrainenii au ajuns aici, știm cu toții din ce cauze, agresiunea rusă începută acum un an, a adus în România milioane de refugiați ucraineni, din care în județul nostru sunt aproape 1000, cei mai mulți fiind cazați în stațiunea Băile Olănești.
Deja pentru localnici prezența ucrainenilor care acum an era una insolită, deja faptul că zi de zi, în magazine, prin parcuri, la locurile de joacă vezi femei din Ucraina a intrat în banalul cotidian. Ucrainenii au învățat limba română, urmează cursuri în acest sens, o parte din copii s-au înscris la școală. Unele femei chiar s-au angajat.
Săptămâna trecută, la împlinirea unui an de la începutul invaziei, câteva sute de ucraineni s-au reunit la școala din Valea Cheii unde au socializat, au cântat cântece patriotice, cântece populare din zona lor. Au plâns, au schimbat informații despre ce se întâmplă pe front. Toți trâind cu speranța că războiul se va sfârși și vor putea să ajungă din nou acasă.
”Deja suntem obișnuiți, sunt de-ai casei, nu am avut nicio problemă cu ucrainenii, sunt oameni civilizați, cu bun simț. Mulți deja cunosc cuvinte elementare în limba română. Sunt la cumpărături, mulți s-au imprietenit cu localnicii. Sunt olăneșteni deja. Există o relație foarte bună între români, să spunem așa, localnici și ucraineni. Știm cu toții din ce cauză sunt aici. Ne bucură când aflăm că își caută un job. Și nu sunt singurii străini din Băile Olănești”, spune primarul Sorin Vasilache.
În afara ucrainenilor sunt indienii, o comunitate de câteva zeci de suflete care lucrează la pensiuniloe, hoteluri și restaurantele din zonă. Sunt o comunitate foarte liniștită care au câștigat simpatia localnicilor prin jocurile de cricket, de la final de săptămână, din parcul de lângă poștă sau cel din centru. O comunitate cunoscută pentru faptul că salută pe toată lumea, sunt foarte prietenoși și deschiși.
Nepalezii și filipinezii care lucrează în HORECA formează și ei o comunitate mică în Băile Olănești. Ba mai mult am avut și primul mariaj între un olăneștean și femeie din Filipine semn că deja toate aceste comunități sunt treptat asimilate de mica stațiune balneară a Vâlcii.
Nu există înregistrată la poliție nicio infracțiune care să aibă autori vreunul dintre străinii care lucrează sau locuiesc aici, niciun conflict, niciun o tulburare a liniștii publice, Băile Olănești fiind un exemplu de oraș care deși mic, a reușit o simbioză perfectă între majoritatea românilor și micile comunități care locuiesc aici din varii motive.
Și dacă tot vorbim de turiști străini, cel mai numeros grup care vine în Băile Olănești este din Republica Moldova, basarbenii fiind deja o regulă în turismul balnear din Vâlcea. Aspect care a condus la înfrățirea stațiunii vâlcene cu satul Corjova din Raionul Criuleni, o înfrățire, spune primarul Sorin Vasilache, bazată pe relațiile și schimburile culturale, economice între cele două localități.