Cele 10 lucruri fabuloase din Țara Călimăneștiului pe care le poți admira la Vâlcea

 

Călimăneştiul este aşezat la poalele Munţilor Cozia şi deţine cel mai frumos defileu din ţara noastră     – Defileul Oltului, un canion perfect, care se întinde de la Turnu până la Gura Lotrului. De departe, judeţul Vâlcea deţine un oraş staţiune care le are pe toate. Adică a devenit un pol de turism naţional, unicat în România.

  1. Cine este prințesa inmormântată la Mănăstirea Cozia, alături de Mircea cel Bătrân

În Mănăstirea Cozia odihnește, lângă, mormântul lui Mircea cel Bătrân, ctitorul sfântului lăcaș, Maica Teofana, o prințesă din Evul Mediu, care avea să se călugărească acolo. Ajunsă pe malurile Oltului, a trecut la cele veșnice la 1605 sau 1606, la puțină vreme după ce fiul său avea să fie ucis în apropiere de Turda. Conform surselor, Teodora Cantacuzino (sau Tudora) a fost membră a faimoasei familii, sora lui Iane Cantacuzino (înalt dregător la Constantinopol și, apoi, ban al Craiovei). Se născuse în Epirul grecesc, undeva în zona Bizanțului, fie la 1530, fie la 1535.

Maica Teofana, cum avea să fie cunoscută, a lăsat și un testament în care precizează că este cu adevărat mama domnitorului. „Eu, roaba Domnului Iisus Hristos, călugăriţa Teofana, muma răposatului Mihail voevoda din Ţeara Românească, vieţuit-am viaţa ceştii lumi deşartă… şi înşelătoare… şi am petrecut lumeaşte destul, în tot chipul în viaţa mea, până ajunsu şi la neputinţa bătrâneaţelor meale şi la slăbiciunea mea, în sfânta mânăstire, în Cozia la lăcuinţa sfintei troiţe şi la răpausul răposatului Mircea voevoda. Şi trăiiu de ajunsu şi luaiiu şi sfântul cin călugăresc derept plângerea păcatelor meale. Acuş mă ajunse şi vestea de săvârşirea zilelor drag fiiului mieu Mihail voevod de sărăcia doamna sa şi a coconilor domniei lui prin ţărăle străine. Fuiu de plângere şi de suspine ziua şi noaptea (…)“, scrie în documentul păstrat la Cozia.

  1. Legenda tunelului secret de la Mănăstirea Cozia

Există atâtea teorii şi legende despre tunelul secret al lui Mircea cel Bătrân de la Cozia! Unii călugări bătrâni spun câte puţin, alţii tac zâmbind.Legenda spune că Mircea cel Bătrân ştia foarte bine pe unde urcase armata romană lui Traian spre Ardeal. Şi evident că nu aleatoriu a ales locul Mănăstirii chiar lângă Arutela. Castrul roman nu era în niciun caz aşa cum îl vedem azi (strămutat oricum), ci era destul de bine conservat, în proporţie de 80%, şi se întindea pe o suprafaţă de cinci ori mai mare decât este acum. Era o cetate romană în toată regula, cu apeducte care veneau dinspre Cozia, dar şi cu apeducte termale. De fapt, Arutela este vechea cetate antică a Călimăneştiului. Mircea ştia acest castru şi secretele lui şi a ales locul mănăstirii chiar în vecinătatea castrului. Aşa a identificat şi tunelul care, spun călugării, pleacă chiar din biserică şi ajunge dincolo de Olt. Acolo era şi vechiul drum roman folosit adesea, mai ales în confruntările interne, pentru tron, cu fratele său, Dan Basarab. Enigme, legende, cert este că Mănăstirea Cozia nu este doar un lăcaş de cult aflat pe DN7,  unde, preţ de o clipă, turiştii opresc pentru a aprinde o lumânare.

  1. Ioanei D”Arc a României de la Călimănești, o istorie fascinantă

Alexandrina de la Cozia este tot o Ioana d’Arc, dar de-a noastră, botezată de Dimitrie Bolintineanu drept „Fata de la Cozia” şi care a fost de de departe cel mai bun militar şi căpitan de oşti în timpul lui Vlad Ţepeş. Alexandrina de la Cozia, rămasă orfană la 16 ani, scapă nevătămată după ce oamenii lui Basarab Laiotă, sprijiniţi de turci, distrug Călimăneştiul. Fata se adăposteşte la Cozia, dar ia o decizie crucială, care o va impune în istorie ca figură emblematică. După ce pe tron ajunge Vlad Ţepeş, Alexandrina se îmbracă în bărbat şi intră în armata domnitorului. Participă la mai multe lupte şi intră în atenţia lui Vlad atunci când reuşeşte să-i salveze acestuia viaţa chiar pe câmpul de luptă. Se spune că Ţepeş o cheamă imediat la curte şi, considerând-o bărbat, o întreabă ce moşie doreşte pentru faptele ei de vitejie. Alexandrina îşi dă jos coiful, îşi lasă părul să curgă şi spune cine e. Şocul celor de la curte este de neimaginat, dar Vlad o numeşte căpitan de oaste şi pe loc decide căsătoria ei cu fiul său, dorind să o lase, clar, în fruntea ţării.

Fata de la Cozia este cea care participă la lupte cruciale, turcii şi rivalii basarabeni îi ştiau de frică şi unelteau să o ucidă. Din păcate, după asasinarea lui Ţepeş, Alexandrina este şi ea luată prizonier, este dezonorată şi ucisă apoi cu sălbăticie, fiind, spun legendele, legată de doi măgari.

O istorie fascinantă despre Ioana d’Arc a Valahiei, pe care, însă, am uitat-o. Graţie lui Dimitrie Bolintineanu şi a câtorva scrieri ale vremii, îi redăm aici onoarea şi demnitatea unei adevărate eroine a ortodoxismului şi a neamului românesc.

 

 

  1. Unicat în România: Mănăstirea Cozia și pictura ei medievală

 

„Picturile de la Cozia reclamă un popas mai îndelung, deopotrivă pentru particulara lor orientare iconografică și pentru severitatea ținutei, severitate care nu ascunde calitățile de excelent desenator și verva de penel a autorului anonim.  Aflate în contact cu pictura sârbă contemporană, decorația de la Cozia exprimă fără echivoc momentul de recrudescență mistică a isihasmului, a cărui autoritate în Țara Românească a primilor Basarabi beneficia pe atunci de energica personalitate a lui Nicodim de la Tismana” – spune reputatul critic și istoric de artă Vasile Drăguț. Toți cei ce pășesc în Biserca Mare a Mănăstirii Cozia s-au oprit să privească, măcar pentru o clipă, siluetele prelungi și stranii ale celor patru sihaștrii pictați pe perete, deasupra locului de unde se cumpără lumânări. Ei sunt Macarie, Metodie, Petro și Onufrie cel Mare (Onoifrie), mari „campioni ai pustniciei”, cum le spune Răzvan Theodrescu.

 

  1. 5. Pompeiul Vâlcii sau despre sirienii care au constituit prima aşezare urbană la Călimănești

 

 

Numit pe drept, Pomepiul Vâlcii,  Castrul roman Arutela este un monument istoric, situat între localitățile Păușa și Căciulata, în punctul „Poiana Bivolari”, lângă orașul Călimănești, fiind trecut în lista monumentelor istorice din 2004 datând din epoca romană anii 137–138 d.C. Construcția se găsește pe malul stâng al Oltului, în vecinătatea Mănăstirii Cozia și în ambianța complexului hidroenergetic Turnu.

Fortificația construită din lespezi de piatră, în prezent, are formă pătrată cu laturile de 60 de metri prevăzute cu turnuri semicirculare la colțuri și turnuri pătrate de o parte și de alta a porții pretoriene. Pe celelalte două laturi se văd porțile de serviciu (porta principalis dextra și porta principalis sinistra). Zidul de incintă a fost ridicat din blocuri mari de piatră de formă dreptunghiulară și, după caz, lespezi subțiri și piatră măruntă, nefasonată, prinse cu mortar, pentru a se asigura orizontalitatea.

La partea interioară a zidului de apărare sunt construiți o serie de pinteni din piatră, care alcătuiau compartimente menite să adăpostească barăci pentru depozite de materiale și grajduri pentru caii trupei, iar deasupra lor se așezau bârne de lemn care formau puntea continuă pentru drumul de rond al santinelelor.

În interiorul castrului din dreptul porții pretoriene pornește o alee, via praetoria, alcătuită din pavaj de pietre de râu, care se întretaie cu via principalis, în fața clădirii comandantului (praetorium). În spațiile rezultate din această intersecție se distinge o sală de adunare a soldaților (collegium militare) cu opt baze rectangulare pe mijloc pentru susținerea acoperișului. În restul spațiului liber erau pavilioanele soldaților și un atelier de fierărie pentru nevoile garnizoanei.

 

  1. Aleea de cura balneară construită de armata germană

Aleea de Cură Balneară din Călimănești sau Aleea Geniștilor – are o lungime de aproximativ 2,3 km și poate fi parcursă în aproximativ 40 de minute.Realizată de inginerii germani în 1917, aleea face legătura între staţiunile Călimăneşti (de la Izvorul 7) şi Căciulata (Hotel Traian), trece paralel cu drumul național DN7 și este un excelent factor de cură balneară.Este cunoscută și sub denumirea de Aleea Muncitorilor pentru că între anii 1910 – 1911, când Hotelul Central a fost remodelat în forma actuală, muncitorii din Căciulata veneau pe acestă potecă montană la muncă, dar și sub denumirea de Aleea Geniştilor, pentru că cei de la Geniu au transformat poteca într-o mică alee de promenadă. Dar cel mai frumos lucru pe care pot sa-l admire cei care se plimbă pe alee, încă de la intrarea pe acest drum, este imaginea impunătoare a podului suspendat, un pod cu lanțuri, adevărat monument care trece peste o prăpastie. Tot traseul se parcurge prin pădure și este amenajat cu băncuțe, felinare, zone de belvedere de unde se pot admira Valea Oltului, Muntii Cozia si stațiunea iar dacă ești norocos poți sa fii acompaniat de veverițe jucăușe.

  1. Mănăstirea dintre ape, ridicată cu 6 metri, în anii 80

 

Biserica dintre ape, cum mai este cunoscută, schitul Ostrov, aflat în Călimăneşti, are, ca act de naştere, documentul emis de cancelaria voievodului Radu cel Mare, la 1500. „Este atestat documentar ca prima mănăstire de maici din Ţara Românească. Ostrovul va fi, pe rând – locaş de rugăciune, loc de surghiun şi penitenţă, incintă ocupată samavolnic, distrusă şi pustiită, teren zguduit de cutremure şi monument istoric deposedat de propriile obiecte de patrimoniu”, după cum precizează Arhiepiscopia Râmnicului.

 

 

 

 

  1. Mănăstirea Turnu și chiliile săpate in piatră

 

La poalele muntelui Cozia, nu departe de apele Oltului, se înalţă silueta zveltă a mânăstirii de călugări Turnu, situată la 600 m de staţia de cale ferată cu acelaşi nume. La poalele culmii Turneanu din masivul Cozia, de-a lungul timpului, au fost multe sihăstrii, chilii săpate în stâncă, dintre care unele se mai păstrează şi astăzi.

Biserica veche, ce se află imediat la intrare, a fost ridicată în anul 1676, pe locul alteia din lemn, ctitoria fostului episcop de Râmnic, Varlaam, mitropolitul Ţării Româneşti, stins din viaţă în anul 1702. Aşezământul a fost o copie a mânăstirii Cozia-Veche, fiind refăcut de Gherasim Timuş (1894-1911), însă biserica veche a fost mistuită de flăcări în 1932, scăpând din calea incendiului doar casa lui Gherasim Timuş şi chiliile din vale. Întregul ansamblu a fost refăcut în anul 1933. Această bisericuţă mai mică are hramul ”Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. În jurul ei se păstrează numeroase chilii săpate în piatră, iar în incintă se află două peşteri, unde pustnicii se izolau de lume.

Biserica nouă, numită şi Biserica cea mare, a fost ridicată între anii 1897-1901, de însuşi Gherasim Timuş, având hramul ”Schimbarea la Faţă”. Aceasta are forma pătrată, etajată, cu două niveluri, parter şi etaj, la fiecare nivel fiind o biserică în care se ţine slujba separat, de alt preot. Are o cupolă centrală, cu acces pe scările exterioare construite recent pe faţada de sud, dinspre lacul din apropiere.

 

  1. Poarta de intrare în Parcul Național Cozia paradisul natural din patrimoniul UNESCO

Muntele sfânt al lui Zamolxe, steagul dacic, Muntele Sacru al Vâlcii, templul Cumanilor, Atlasul Valahiei… sunt tot atâtea denumiri ale Muntelui care se vede din toată Vâlcea, dar care vede, la rândul său, Vâlcea, până la margini, şi Argeşul de aproape.

Cozia, cel mai frumos munte, este cel care a fost pus în ADN-ul vâlcenilor, fiecare prunc care se naşte aici are un grăunte din muntele sfânt, muntele pe care îl vede, ca pe un  înger, deasupra, de la facere până la împlinire.Cozia este mijlocul unuia dintre cele mai frumoase parcuri naturale ale României, viitor patrimoniu UNESCO, parcul care include muntele, cheile, cascadele, clima arctică cu cea mediteraneană, un paradis în care, cu siguranţă, Creatorul a pus primul om să iubească natura şi cerul. Magia începe de cum priveşti, dinspre Râmnic, dantela acestui superb munte, o dantelărie care poartă numele de Sălătrucel, localitatea care urcă, precum o iederă a raiului, până sus, pe roca cristalină. De acolo, din abisul timpului, unde a fost marea de atunci, cea a zeiţei Tethys. Un Sfinx absolut uimitor reazemă Cozia şi se uită spre nord, sub grădina Raiului. Grădina Bulzului, cum i se mai spune. Aici s-a făcut lumea, se zice, aici, între Vârful Cozia şi Vârful Omul (Coziei). Aici, lângă stânele Simniceanu, Mocirle, mai sus de Fântâna Albului, aici mai faci un pas şi te strecori pe uşa raiului şi apoi te plimbi un pic, atât timp cât sfinţii sunt la masă. Cozia este poezie de iubire, este ruga cerului de la Stânişoara spre altar, este căciula Oltului, este o ie românească, pe unde sunt cusuţi brazii şi aninul de Cozia, specie unică în România. O ie unde pinul s-a adaptat la 1.600 de metri şi unde mestecenii sunt cusuţi cu fir christic.Cozia ţine iarna un pic deasupra până să o lase spre Râmnic. O dă întâi copiilor din Sălătrucel şi apoi o suflă încet către Vâlcea. Cozia este o împărăţie, acest Parc Unic Naţional este zestrea de lux a Vâlcii, niciodată alt judeţ nu va avea la fel platina regală a Universului. Aceasta este Cozia pentru Vâlcea.

  1. Stânișoara – mănăstirea aflată pe muntele Cozia

Mănăstirea Stânișoara se află la capătul unui drum de 8 kilometri prin pădurea de fag și care urcă spre vârful Cozia. Un drum care merge pe valea îngustă a Păușei, care realizează pe alocuri chei pitorești și care, în imediata apropiere a lăcașului de cult, formează o cascadă de 9 metri înălțime, una dintre cele mai mari și mai frumoase din județul Vâlcea. Din spatele mănăstirii, drumul de munte se îngustează și duce turistul sus la cota 1.700, pe vârful Cozia.

Primii sihaștri au venit în acest loc din sihăstriile Nucet și Ostrov, situate la numai câțiva kilometri distanță. Începând cu secolele XV-XVI, aici au început să se retragă și unii sihaștri din Mănăstirea Cozia. Aceștia din urmă, după mai mulți ani de nevoință în obște, se retrăgeau în liniște, fie pe muntele Nucet, fie pe alți munți din împrejurimi.

Mult timp nu a existat în zonă o construcție, monahii alegeau să trăiască în peșterile și grotele din Munții Cozia. Aici se spune că erau ascunse odoare și alte lucruri sfinte de la mănăstirile „de jos”, de pe Valea Oltului.

Primul nume al schitului a fost Nucet, după cel mai apropiat versant din apropiere. Pustnicii cunoscuți de    tradiție, Meletie, Neofit și Isaia, au venit aici din Mănăstirea Cozia, în jurul anului 1671, și au fondat un mic schit pe locul actual al mănăstirii iar primii pelerini care veneau aici pentru a se închina lui Dumnezeu erau ciobanii, fie cei care au fugit din Transilvania, fie cei care locuiau deja în Valea Oltului.

 

 

 

 

 

 

 

 

.

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *