Ce psihologie se află în spatele pariurilor sportive?

Pariurile sportive sunt un fenomen întâlnit la scară mondială. Foarte multe persoane din România și din străinătate pariază, fie online sau în agenții fizice. Este clar că în spatele acestui comportament se găsesc mulți factori psihologici.

 

Se întâmplă destul de des ca rezultatul unui bilet să aibă mai mult legătură cu tine decât cu echipele sau cu hazardul. De aceea, te poți folosi de psihologie ca să devii un parior mai bun.

Pariurile raționale

 

Un jucător pasionat știe întotdeauna ponturi tenis. Acesta are o activitate care îi ocupă destul timp într-o zi. Obișnuiește să arunce câte un ochi peste site-urile de specialitate și peste biletele pe care le-a pus.

 

Dar de puține ori, acesta ia decizii raționale în plasarea pariurilor. Eventual, caută doar puțină emoție și plasează pronosticuri orbește, după cote. Este cota suficient de mică? Atunci merge pus la bilet.

 

Nu sunt mulți cei care într-adevăr cunosc echipele, campionatul și se documentează înainte să plaseze pariuri. Dar chiar și cunoașterea foarte bună a jocului și a campionatului, poate duce la greșeli. Cei mai buni înotători s-au înecat tocmai pentru că se credeau prea stăpâni pe capacitățile lor. Au înotat în ape periculoase, iar natura nu i-a iertat.

 

La pariuri, lucrurile stau cam la fel. Jocul de noroc este prin definiție un hazard, deci până la urmă, orice se poate întâmpla, indiferent de cunoștințe. Desigur, dacă te pricepi, îți poți maximiza șansele de câștig, dar nu poți nimeri fiecare pronostic.

Graba strică treaba

 

O parte esențială a pariurilor raționale este răbdarea. Această trăsătură este prea rar întâlnită. Succesul la pariuri, înseamnă, pentru mulți jucători, îmbogățirea peste noapte. Dintr-un singur bilet, îți schimbi viața în totalitate. Dar este doar o iluzie care mai mult încurcă.

 

Răbdarea te face să accepți și pariurile nereușite și să aloci mai mult timp perfecționării. Iar dacă accepți că poți greși, vei pune și mize mai mici, deci îți vei reduce pierderile. Dar despre pierderi vom discuta pe larg în următorul capitol.

 

Deocamdată, este bine să știi că disciplina, care vine la pachet cu răbdarea, te va face să devii un parior de succes. Așa vei lua decizii raționale, care pe termen lung, îți va aduce multe bilete câștigătoare.

Gestiunea pierderilor

 

În continuarea ideilor de mai sus, îți spunem aici că eșecul face parte din joc. Și din orice joc, fie că este vorba despre pariuri sportive, poker sau orice altă competiție. Este valabil mai ales la jocurile de noroc. Încă de la început, trebuie să-ți asumi acest lucru. Când pui banii pe un pariu, trebuie să te gândești că fondurile pot să fie foarte bine pierdute. Dacă nu ai așteptări, nu vei avea nici dezamăgiri.

 

Apoi, scopul principal al jocurilor de noroc este cel recreativ. Nu sunt o sursă stabilă de venit și foarte puțini s-au îmbogățit peste noapte în urma jocurilor. Mirajul unor câștiguri mari este însă întotdeauna prezent în mintea pariorului.

Frustrarea provocată de pierderi

 

Nimănui nu-i place să piardă, dar oamenii se comportă diferit la pierderi, dar există un tipar în cazul unor pariori. După ce vor pierde sume destul de importante, aceștia nu mai joacă pentru emoția riscului. Jocul va deveni doar o cursă de acoperire a pierderilor.

 

Este ușor de înțeles că acest comportament poate deveni un cerc vicios. Pe măsură ce va pierde, jucătorul va deveni mai impulsiv și mai neatent. Astfel, va pierde și mai mult. În orice secțiune de joc responsabil de la platformele online, printre primele sfaturi este să nu joci ca să-ți acoperi pierderile.

Concentrarea este cheia

 

Nu ai cum să fii stăpân pe hazard, dar este nevoie să fii stăpân pe tine. Comportamentul impulsiv nu este recomandat. Acesta se referă la pariuri care nu sunt trecute printr-o judecată și pe mize mari.

 

Știm cu toții că riscarea unor bani munciți provoacă emoții, dar nu trebuie să le lăsăm să ne copleșească. La fiecare bilet plasat, fiecare pronostic trebuie cântărit și judecat foarte bine. Iar pentru ca acest lucru să reușească, e necesară răbdarea despre care am vorbit deja mai sus.

 

Dar în afară de răbdare, e nevoie și de control. Ține minte că deciziile tale (și nu ne referim doar la pariuri) sunt influențate de starea de spirit. Psihologii au ajuns la concluzia că vei risca mai mult atunci când ești mai fericit. Alte stări, precum foamea și supărarea îți pot influența și ele deciziile. Ca să nu ai probleme, concentrarea este cheia.

Concluzii

 

Casa are întotdeauna avantaj, dar cu toate acestea jocurile de noroc sunt foarte răspândite. De ce ar mai paria cineva dacă sunt șanse mai mari să piardă? Păi, tocmai de aceea. Riscul captivează și ridică nivelul de adrenalină, la fel și eventualele câștiguri.

 

Conform specialiștilor, dependența de jocuri de noroc și dependența de droguri au multe în comun. Ambele cresc dopamina, numit și hormonul fericirii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *