Ce liceu a absolvit premierul Cîțu? Cel mai rebel dintre liceele vâlcene din anii 90

Liceul Energetic sau Industrial nr.3, habar nu am cum se mai numește acum. Cred că e Colegiu. Acesta este liceul care pe vremuri se afla la marginea orașului, marginea de nord, în zona de case prin anii 80. Un liceu construit și amenajat de cele trei mari companii hidro din România Socialistă. Hidroelectrica(Beneficiar), Hidrocontrucția(TCH) și Energo Montaj. Un liceu care pregătea specialiști pentru cele trei companii.

De aici a apărut pleiada de muncitori, maiștri, ingineri care au construit majoritatea hidrocentralelor de pe râul Olt, Jiu, Râu Mare, etc.

Era unul dintre cele mai bune licee industriale din Râmnicu Vâlcea, unde mediile de admitere nu erau tocmai mici, profesorii erau unii severi, chiar printre cei mai buni din oraș. Acest liceu se lupta de la egal la egal cu Bălcescu și Roaită. Cele două licee de elită, actualele colegii Lahovary și Mircea cel Bătrân.

În anii 90, imediat după revoluție, Liceul Energetic a fost cel mai rebel din Râmnicu Vâlcea, aici au fost cele mai ample proteste ale elevilor, atât împotriva conducerii comuniste, schimbată chiar în iarnă. Când majoritatea elevilor nu au mai dorit să intre în clase până când directorul U.I. nu și-a dat demisia. Chiar se arunca cu bulgări de zăpadă în geamurile cancelariei. Și se striga Jos Comuniștii.

Asta după un incident când în trimestrul II (așa era pe atunci) nu au fost lăsați elevi să intre fără uniformă, cravata UTC și matricolă, în condițiile în care în decembrie avusese loc o revoluție. Ulterior protestele au avut loc în fiecare an, atunci când ba voiau să introducă unforme, ba nu știu ce chestii vechi comuniste încă mai voiau să fie impuse.

Elevii de la Energetic au avut primul radio și prima trupă de rock. De altfel, la număr de rockeri, Energeticul rivaliza cu Roaită. Cum de altfel la rezultatele de la olimpiadă. Și din primele trei clase A, B, C, procentul de intrați la Politehnica București, Timișoara, Cluj era de peste 80%. Atunci când se dădeau examene de admitere și nu contau mediile de bacalaureat.

Liceul pe care l-am absolvit și eu, cu prima medie, a avut un colectiv remarcabil de profesori – Iarinai, soții Mătăcuță, Ureche, Preda, Țilivea, Belgun, Buzatu, Purece, Marica, Șogărăsecu, Ghiță, Petrescu, Crăciunica. Și mulți alții. Inclusiv doamna care venea cu tricicleta la școală, de fugeam toți să nu o împingem dar ne motivam întârzierile precum că am făcut un gest de ajutor. De Lăstunul lui Manoli, urcat pe masa de tenis de piatră. Vreau să spun că cel mai mare club de geografie se afla la Energetic, condusă de inimosul și regretatul profesor Ghiță. A fost un liceu altfel.

Doi elevi au plecat în America la studii, nu unul singur. Florin Cîțu și Artemie Alexandru. A fost un liceu care în perioada 1990 – 2000 a fost chiar un fenomen social, generațiile din acea perioadă au fost cele care au intrat cu poftă în viață, în democrație.

Și cred că nu e vreun absolvent să nu-și amintească chiar cu plăcere de povestea Energeticului. Cel mai rebel din acea vreme, cu nucleul de tineri care au umplut serile la Metrou și Bârlog, unde se ascultau pe toate holurile ultimul album Metallica din 1991 și care avea cei mai mulți fani rock sau Depeche Mode. Evident cu moda de rigoare, plete, jeansi rupți, geci de piele, fumat în Colonia TCH și chiulul de la Macu Roșu.

Acesta este liceul absolvit de Florn Cîțu și de alte mii de energeticieni din România.

Nu știu cum este în prezent, cum sunt elevii de acolo, am înțeles că are o ramură sportivă, că are învățământ dual.

Sper să nu fi dispărut însă spiritul. Acel spirit frumos al anilor 90, spirit liber și creator.

4 comments

  • dan

    L-ai uitat pe nea Stelică Pârvulescu … profu’ de fizică

  • dan

    și pe doamna și domnul Stăniguț ….

  • cristian g

    de ce pe fochistul urea l-ati scris UI ? si nimic despre profesionala lui catu matu ?

  • Anonim

    Un liceu de care îmi aduc aminte cu drag, in care se făcea carte (cel puțin, cine dorea să învețe, avea de la cine și nu erau promovati toți elevii fără a avea un minim de cunoștințe). Nu putini elevi se intorceau premiați de la olimpiadele naționale. Da, imi amintesc cu drag de majoritatea profesorilor enumerati si mai ales de domnul Gorgota Vasile – matematică, doamna Stanigut Iulia, domnul Parvulescu Stelian – care a fost și director al liceului prin anii ’97, domnul Florescu Ion, domnul Tranescu, domnul Alexandrescu si alții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *