Cazul Rarinca: Vinovaţi sunt Parlamentul şi Executivul

S-a scris şi s-a vorbit atât de mult despre cazul Rarinca, unii pro alţii contra Livia Stanciu, s-au căutat vinovaţi şi se cer demisii. Însă, în toată această ecuaţie, avem un singur mare vinovat care rezidă efectiv din dezechilibrul statului de drept.

Un stat de drept are trei puteri efectiv independente şi care acţionaează în condiţii normale cu aceeaşi intensitate. Numai că la noi, de aproximativ un an, o singură putere domină scena statului de drept, restul fiind efectiv într-o gravă lispă de credibilitate.

Justiţia este cea care de mai bine de un an zburdă de una singură prin toată România, având deja puteri semidictatoriale.

Este vina Justiţiei? Evident că nu, principiul clasic al fizicii sau chiar un concept natural spune clar că atunci când din trei forţe, două sunt efectiv nule, a treia preia sarcinile celorlalte şi activează cu o putere sporită. Deci vinovate pentru faptul că în România, Justiţia a preluat ostilităţile, sunt puterea executivă şi cea legislativă.

Categoric, că într-un parlament care a permis în 2012, în urma unui vot oraganic să intre tot felul de penali ascunşi pe listele unui hibrid politic, implicit şi credibilitatea acestui for tinde spre zero. Parlamentul României aşa cum este format el azi din penali, traseişti, independenţi oportunişti, tot felul de lichele, nu poate să aibă rol de stabilizarea. Nu poate un Tăriceanu, suspect în mai multe cazuri de corupţie, unul care a schimbat partide şi care s-a pupat cu mai mulţi lideri de la stânga spre dreapta, deci nu poate să iasă în faţă şi să ceară demisia lui Stanciu sau a lui Kovesi. Adică este ca şi cum un „negru” cere altui „negru” să se predea. Altfel era dacă această demisie cerută venea din partea unui lider parlamentar impecabil. Unui monah politic şi nu a unui banal traseit fără pic de credibilitate.

Bun, deci primul vinovat pentru abuzurile justiţiei este acest parlament pestriţ care miroase a corupţie, a grăsani asudaţi, a unor ipochimeni ajunşi deci printr-un vot organic. Da, Ferească Dumnezeu, sunt convins de probitatea morală a multor parlamentari din acest for, de exemplu sunt convins că nici unul din vâlceni ajunşi acolo nu poate fi suspectat de matrapazlâcuri, numai că aceşti morali chiar dacă sunt peste 50% se pierd în planul secund. Avem până acum 20 de parlamentari arestaţi, vreo 25 incompatibili şi vreo 50 în diferite faze procesulale. Mulţi, sincer şi prea vizibili, aceştia decredibilizează puterea legislativă şi aşa o vor ţine până în 2016. Nu mai poate fi nimic făcut în acest sens.

Puterea executivă, nici ea nu poate fi un factor de impunere, premierul Victor Ponta, oricât ar fi de bun guvernant în această perioadă, faptul că nu a fost validat printr-un sufragiu popular, nu mai poate fi nici el o voce care să tempereze excesul de justiţie. Deci Livia Stanciu da, cu siguranţă, în cazul Rarinca (dacă cele de până acum sunt reale) a făcut abuz alături de DNA, dar cine o poate condamna? Societatea Civilă! Am spune noi. Care societate civilă, această până în urmă cu doi ani s-a împărţit patetic în uselişti şi băsişti, acum abia încearcă să se recredibilizeze..Televiziunile sau mass-media per ansamblu? O presă atât de aservită şi flămândă nu poate fi deloc un arbitru. Şi atunci ce e de făcut.

Alegeri. Singura modalitate prin care poate fi resetat tot mecanismul politic, ligislativ şi juridic al României, mai ales că uşor uşor ieşim din binomul Băsescu şi restul. Pentru că dacă îl mai văd pe liderul senatului, Tăriceanu, vorbind despre morală şi justiţiei independentă, mi se taie pofta, apropo de bileţelul roz.

Alegerile trebuie orgaizate cât mai repede şi nu parţiale, trebuie un consens politic în acest sens, pentru că, justiţia din România, cu o asemenea clasă politică, va avea în doar un an, puteri de ghilotinare mai rău decât pe vremea Revoluţiei Franceze.

În sensul că ne vom îndrepta uşor spre un stat dictatorial unde Stanciu, Kovesi, Helvig vor fi regi pentru simplu fapt că dincoace sunt doar penali fără credibilitate.

Mihai IONESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *