Căutatorii de aur din Muntele Târnovu, povestea unui El Dorado, ascuns în peşterile Vâlcii
Nu există ceva mai frumos în România. Nu îl poţi defini altfel decât „ţinutul cascadelor”, ţinutul peşterilor, ţinutul României frumoase. Locul unde, aşa cum am mai scris, Dumnezeu a creat a 8-a zi.
Aceasta este Mălaia, de departe cea mai frumoasă localitate a României, născută din ruperi de ape, din pânze care şerpuiesc pe munţi, din vâltoarea cerului, având cele mai sălbatice şi mai impresionante peisaje. Este un adevărat paradis al apelor, este locul de unde nu mai vrei vreodată să pleci sau unde vrei să revii mereu şi mereu.
România frumoasă şi-a pus blazon şi a construit una din fortificaţiile cereşti chiar aici, în Mălaia, unde turismul nu are egal.
În suita comorilor carpatice româneşti cu potentate atribute carstice, judeţul Vâlcea are onoarea să înregimenteze două spinări montane ce excelează din acest punct de vedere: Buila-Vânturariţa şi Târnovu, aşezate de o parte şi de alta a culmii înalte a Căpăţânii. Alături de superlativul Pietrei Craiului şi de alte bijuterii calcaroase, cum ar fi Culmea Oslea (Munţii Vâlcan), Retezatul Mic, „Zidul” Mehedinţilor sau unele părţi ale Banatului Montan şi Apusenilor, cele două masive inedite ale Olteniei Montane îşi etalează pitorescul, sălbăticia şi abrupturile grandioase într-o adevărată reprezentaţie de gală, atât pentru cei care le străbat cărările, cât şi pentru turiştii care le pot intui povârnişurile de la depărtare. Cu referire strictă la Târnovu, această intruziune calcaroasă se situează în nordul unităţii principale a Munţilor Căpăţânii, tălăzuind, cu înălţimi de peste 1800 metri, văile adiacente ale Latoriţei şi Repedea.
Dar puţină lume ştie că aici se află, în fiecare vară, între 50 şi 60 de oameni zilnic, strecuraţi prin peşteri, prin crevase, prin tot felul de caverne, muntele calcaros având mii de astfel de găuri, unele late doar cât e grosimea unei mâini, altele lungi şi cu un diametru de om.
Ce caută aceşti oameni? Aur. Sunt localnici, sunt aventurieri, sunt din alte judeţe, sunt păstori, sunt profesori sau miliardari excentrici (unii au săpat drumuri să intre cu utilaje), sunt oameni simpli, sunt urmaşi de ciobani. De unde aur?
Aici, acum 200 de ani, lotrii îşi ascundeau comorile, desenau sau scrijeleau pe stânci semne, scriau pe piele de oaie direcţii. Toată lumea caută aceste indicii. Piatra Târnovului e un magnet pentru aventurierii României. Săptămâna trecută doi profesori „se documentau” pentru o carte căutând indicii lăsate de lotri. Există şi legenda comorilor dacice, dar datele din ultimul secol au fost stimulentul pentru aventurierii de azi.
În 1934, în 1958 şi în 1972, efectiv au fost descoperite comori, dintre care, cea mai importantă valora, la acea vreme (1958), 1,2 milioane dolari. Potrivit arhivelor Securităţii Statului. Din păcate, ciobanul care a descoperit comoara nu s-a putut bucura de ea. Mai fericit a fost cel care a descoperit-o pe cea din 1972 şi care a reuşit să mituiască totul până la graniţa cu Ungaria şi a dispărut undeva în RFG.
În fine, an de an, vară de vară, căutătorii de aur sunt pe Muntele Târnovului. Au tot felul de aparate, au hărţi vechi, moştenite de la ciobani, orice scrijelitură pe stâncă pare o săgeată, este ca un film hollywoodian cu personaje pestriţe.
Ciobanii îi privesc şi zâmbesc ironic… Deşi cele 3 comori anterioare au fost găsite după hărţi vechi, păstrate de… ciobani.
Asta este una din poveştile Văii Lotrilor, cu un farmec de Vâlcea, cu aventurierii ce caută celebrul El Dorado, ascuns în firidele Munţilor Căpăţânii.
Liviu POPESCU
