Vâlcea şi Bucureştiul se bat pentru handbalistele din Naţionala României

Acestea sunt cerute de aproape toată lumea la formaţiile de top, iar cele două cluburi aflate în bătălia pentru titlu s-au conformat şi au demarat intens negocierile chiar de la sfârşitul anului trecut, potrivit informaţiilor ProSport. De curând au apărut şi primele înţelegeri parate, neconfirmate însă oficial. CSM Bucureşti a mai detensionat atmosfera încărcată după înfrângerea de la Gyor, reuşind […]

» Read more

Bogdan Matei prezintă situaţia stadioanelor Arcul de Triumf, Ghencea şi Giuleşti

“La Arcul de Triumf, suntem în grafic, nu este nici un fel de problemă. Acest stadion va arăta și mai frumos, conform proiectului pe care îl avem. Ministerul Tineretului și Sportului, alături de Federația Română de Rugby, în paralel cu primăria – după cum vedeți, suntem la partea de demolare, după care vom intra pe partea de construcție”, a spus […]

» Read more

Ministerul Tineretului şi Sportului a recunoscut oficial practicarea unui nou sport în România – PadBol

La trei ani și jumătate de când Padbol a fost adus în România, după mai multe evenimente și competiții de succes, precum și după crearea mai multor cluburi de Padbol la nivel național, Ministerului Tineretului și Sportul a emis Ordinul pentru recunoașterea oficială a practicării ramurii de sport PADBOL în România. ‘Recunoașterea oficială este pentru noi o mare realizare din punct de vedere […]

» Read more

SCM Râmnicu Vâlcea, campioana turului la handbal feminin

SCM Rm. Vâlcea este oficial campioana turului Ligii Naţionale de handbal feminin, după ce a învins Gloria Bistriţa cu 28-23 într-un meci din etapa a 13-a, ultima a primei jumătăţi de sezon. Echipa lui Florentin Pera a încheiat pe locul 1 după ce a obţinut maximum de puncte. Vâlcea are un avans de trei puncte în faţa echipei CSM Bucureşti, […]

» Read more

SCM Râmnicu Vâlcea, lider în campionat după a 12 -a victorie consecutivă în Liga Florilor

28 – 23, scorul final, de la Râmnicu Vâlcea, unde fetele noastre au obţinut a 12 victorie în Liga Florilor, păstrând poziţia de lider şi apropiindu-se din ce în ce mai mult de titlu. Partida de la Râmnicu Vâlcea a început ezitant pentru jucătoarele noastre, fiind la un moment dat conduse de bistrinţence dar, după primul sfert de oră fetele […]

» Read more

SCM Râmnicu Vâlcea merge ca buldozerul în campionat: A 11-a victorie consecutivă

Echipa pregătită de Florentin Pera s-a impus în această dimineaţă cu 29-26 pe terenul echipei CSM Slatina, astfel că a obţinut a 11-a victorie a sezonului din tot atâtea partide disputate. Întâlnirea a avut loc în cadrul etapei a 12-a, iar după acest rezultat SCM Rm. Vâlcea şi-a mărit avansul la şase puncte în fruntea Ligii Naţionale în faţa echipei […]

» Read more

Vâlcencele rămân lider în Liga Florilor, după a 10-a victorie consecutivă în campionat

Vâlcencele noastre continuă parcursul de excepţie în campionat, dându-ne speranţe pentru titlu. Astfel în primul meci din 2019, SCM Râmnicu Vâlcea a trecut de Universitatea Cluj, scor final 30 la 25. “Studentele” au început bine partida din Sala “Traian” și au controlat primele 10 minute de joc. Totuși, fetele noastre au egalat la patru și apoi au trecut la conducerea […]

» Read more

Minunea de la Vălcea, miracolul din Franta: Iulia Dumanska

Prestaţiile Iuliei Dumanska (22 de ani) din meciul Norvegia – România au făcut-o pe aceasta să fie nominalizată MVP-ul ultimei partide din Grupa D, încheiată cu victoria tricoloarelor, scor 23-31. Portarul celor de la SCM Râmnicu Vâlcea şi-a găsit cu greu cuvintele după victoria clară în faţa campioanei europene en-titre: ”Mă bucur din tot sufletul că eu cu echipa am reuşit […]

» Read more

SCM Râmnicu Vâlcea – campioana de toamnă la handbal feminin; Să sperăm la titlu?

SCM Rm. Vâlcea a trecut cu bine şi de al 9-lea val, reuşind să se impună cu 27-20 pe terenul echipei Măgura Cisnădie, chiar şi mai clar decât a arătat scorul final. Vasileuskaya a fost principala marcatoare a echipei din Vâlcea, cu 7 goluri. În urma acestui rezultat, formaţia lui Florentin Pera termină anul 2018 pe locul 1, cu 3 […]

» Read more

E nevoie de sală arhiplină la Râmnicu Vâlcea, duminică la returul cu Ikast Herning

Ikast Herning – SCM Rm. Valcea 22-16 (7-5), in prima mansa din turul 3 preliminar al Cupei EHF. Transmiteti aici mesajele dumneavoastra de incurajare pentru fetele noastre! Returul este programat duminica, 18 noiembrie, la Rm. Valcea. Aşa că, orice vâlcean nu are cum să nu ardă duminică viitoare. Sala trebuie să fie arhiplină şi cele 6 goluri diferenţă să dispară. […]

» Read more

Fetele noastre au învins sub Tâmpa cu 25 la 22; rămânem pe primul loc

Ajunsă pe poziția a treia a ierarhiei, echipa de la poalele Tâmpei s-a duelat sâmbătă seară, de la ora 17.30, la Sala Sporturilor „D. P. Colibași”, cu SCM Rm. Vâlcea, gruparea aflată pe primul loc, care în acest sezon a reușit să o învingă de două ori pe CSM București. Deşi optimiste înaintea partidei, braşovencele au trebuit să admită că […]

» Read more

Sportul a aşezat Vâlcea pe hartă iar Vâlcea a aşezat sportul pe Harta României

Am fost primii campioni olimpici la bob, când acest sport nici nu era cunoscut pe aici prin România, Râmnicul având prima pârtie de bob, pe Dealul Capela. Am produs prima surpriză la fotbal, când o echipă de divizia B, a câştigat Cupa României. Primul maratonist medaliat al României, un vâlcean, Nicolae Bunea, a dat mâna cu Charles de Gaulle. Am […]

» Read more

Am deschis ochii cu Balaci, cu Benfica, cu AS Monaco, cu UEFA, la Televizorul Diamant

Nu există vâlcean care să aibă peste 40 de ani şi să nu îşi amintească de Ilie Balaci, de Geolgău, de Cămătaru, de Tilihoi, de Cârţu, de Beldeanu, de Negrilă, de Silviu Lung, de Irimescu… Aşa am copilărit noi, cu Fotbal minut cu minut. Cu televizorul Diamant, cu UEFA şi Craiova. Cu acel stadion pe care îl vedeam la televizor […]

» Read more

Ne pregătim de Turul 3 al Cupei EHF, după ce am trecut de Kastamonu, cu o înfrângere la limită

SCM Râmnicu Vâlcea a pierdut azi primul meci în acest sezon, în fața semifinalistei ediției trecute, Kastamonu, 20-21. Dumanska și compania se califică însă fără emoții în turul 3. SCM Rm. Vâlcea nu a bifat al 9-lea meci consecutiv fără înfrângere, echipa pregătită de Florin Pera împiedicându-se azi, în Turcia, în manșa secundă din turul 2 al Cupei EHF. În fața semifinalistei competiției, din […]

» Read more

După 5 ani, “Vâlcea” reintră în Europa cu dreptul

Cât timp a existat Chimistul, apoi Oltchim Rm. Vâlcea, Vâlcea a fost o prezență constantă în cupele europene, nelipsind niciun an. Asta până în 2013, când echipa a intrat în criză financiară și s-a desființat, deși în acel an ajunsese în semifinalele Ligii Campionilor. Nou-înființata HCM s-a zbătut câteva sezoane la retrogradare până sezonul trecut, când a jucat finala Cupei […]

» Read more

Victorie importantă pentru SCM

SCM Rm. Vâlcea a produs una din cele mai mari surprize ale Ligii Naţionale de handbal feminin din ultimii ani, după ce a reuşit să se impună cu 22-19 chiar pe terenul echipei CSM Bucureşti, campioana en-titre. Echipa condusă de Margnus Johansson a fost de nerecunoscut, având o evoluţie slabă din minutul 1 şi până la final. Învinsă de SCM […]

» Read more
1 2 3 4 5 9