Variantele Rusiei: Pasul pe loc, avans moderat spre Dunăre sau război deschis cu NATO?

În contextul internaţional din estul Europei avem în acest moment trei scenarii, care implică atitudine Rusiei. Trei variante pe care le-am putea ierarhiza funcţie de gravitatea efectelor pe care le implică. Varianta 0 o excludem din start, fiind aceea ca Rusia să se retragă definitiv din Ucraina şi să accepte status qvo-ul de dinainte chiar şi de anexarea peninsulei Crimeea. […]

» Read more

Liberalii vâlceni, ori vor cîştiga cu Gutău ori vor fi învinşi de Gutău

Sondajele de opinie pentru desemnarea candidaţilor la primăria Râmicului vor releva următoarea dilemă pentru liberali. Sau vor fluidiza poate opţiunile? Astfel, potrivit „transpiraţiei” dinspre aceste sondaje, toate arată ordinea primilor clasaţi, în sensul, Gutău, Matei, Rădulescu, restul sunt sub 5% sau chiar în marja de eroare. PNL se află în consecinţă într-o dilemă, ori vor fi învinşi de Mircia Gutău, […]

» Read more

“DNA-ul pentru noi este Ceauşescu 2! “

Toate sondajele din ultima perioadă îl poziţionează pe Nicolae Ceuşescu, drept principalul lider al românilor. Şi este greşit să spui că este vorba de nostalgici, pentru că nu sunt 60% din poporul intervievat vârstnici. Deci mulţi intervievaţi fie nu erau născuţi la revoluţie, fie erau extrem de tineri, majoritatea chiar fiind printre cei care au ieşit în stradă. Altfel spus, […]

» Read more

Arestarea lui Udrea, Ponta şi Băsescu va duce la prăbuşirea sistemului mafiot din Vâlcea

Arestarea lui Ponta, Băsescu, Udrea şi a tuturor penalilor care au gravitat în această ţară în ultimii 25 de ani va duce la prăbuşirea acestui sistem fals de non valori promovat în toate domeniile societăţii româneşti. Va duce la prăbuşirea sistemelor mafiote din fiecare judeţ, inclusiv din Vâlcea, mafioţii de care vorbeam în aceste zile şi-au cumpărat deja fiola cu […]

» Read more

Fiind miner, studenţi eu căsăpeam! (13-15 iunie 1990)

Televiziuni private, economie de piaţă funcţională, restructrurări, libertate de exprimare, pluripartitism, societate civilă? Da, acestea sunt ingredientele unei democraţii fireşti, într-o Europă civilizată. Toate acestea nu s-au câştigat deloc în ziua de 22 decembrie 1989, cum eronat se învată în istoria României. Toate acestea au fost parafate cu greu, sub bâta de miner, între 27 aprilie – 15 iunie, 1990. […]

» Read more

Pe lângă judeţul Vâlcea a trecut în aceste zile meteoritul “Duicu”

Judeţul Vâlcea a trecut pe lângă meteorit. Un meteorit cu nume extrem de periculos. Numele acestuia este Duicu. În urmă cu trei zile, Consiliul Judeţean Vâlcea a emis o adresa extrem de dubioasă şi interpretabilă care semănă exact cu rechizitoriul baronului de Mehedinţi. Ce spunea acea adresă printre altele, „că toate insituţiile subordonate Consiliului Judeţean vor trebui să încheie contracte […]

» Read more

Ne pregătim de al 3-lea Război Mondial, Rusia – UE?

În acest context nu este deloc de neindicat de a scoate din calcul un război posibil între Uniunea Europeană şi Rusia. NATO deja a luat în calcul această variantă prin crearea unei Linii Maginot de la Ţările Baltice până jos în Bulgaria. Asta se întâmplă în urma îndărătnicirii lui Putin care vede ca singură soluţie pentru ieşirea din criza economică, […]

» Read more

Sunt un optimist imbecil…

Sunt un imbecil optimist sau de un optimism imbecil doar pentru simplu fapt că mai cred încă în perspective. Și sunt convins că sunt! Că vor fi și autostrăzi, şi turism, şi…de toate în acest judeţ M-am încăierat cu minerii prin anii 90, pe străzile Bucureştiului, am fost în gloata care l-a reprimit pe Mihai în ţară ca şi în […]

» Read more

Eseu despre prostie

Prostia pentru mine reprezintă imaginea băncii din faţa blocului. Unde, ei amândoi, îmbrăcaţi în maieu alb, vara, joacă table, se scobesc între dinţi sau îşi sug măselele şi beau bere din sticlă de plastic. De obice Noroc, Bucegi sau Albacher. Prostia vine mereu în complemetaritate cu inteligenţă, sunt precum ADN-ul şi ARN-ul. Zac în aceeaşi celulă, zac în aceeaşi societate. […]

» Read more

Zoologie politică şi administrativă, Tratatul lui Gabriel Sandu

Nu era niciun secret pentru noi cei din presă că orice funcţie politică sau din administraţie costă, după cum a declarat Gabriel Sandu. Şi costă bani frumoşi. Există o schemă piramidală, cel puţin din 2000 încoace, începută de PSD şi dusă la cote extrem de înalte de PDL. Şi care sunt convins că şi azi continuă… Schema este cam aşa. […]

» Read more

Vâlcea – un judeţ prin care bântuie fantoma comunismului…

Am reuşit să cutreier pentru o săptămână acest judeţ, cu precădere prin partea de sud, numit pe hartă Vâlcea, după 25 de ani de postdecembrist. E păcat de el. Pentru că nu este deloc unul urât dar în multe locuri oamenii sunt olteni cu pedigree, parcă abia au ieşit din cavernă. Am întâlnit şi primari care au încercat să facă […]

» Read more

PDL Vâlcea spală vase, duce gunoiul, se duce după bere şi ţigări, în casa PNL

 PDL Vâlcea a fost un partid de oameni mult prea boemi, lejeri, şi care nu au ştiut să facă politică vreodată. Raportat la PNL, la PDL a existat totdeauna o anumită stare de spirit de cafenea, oameni unii inteligenţi, cu simţul umorului, oameni de comitet dar care nu au avut niciodată priză la publicul vâlcean. Judeţul Vâlcea este un judeţ […]

» Read more

Cum a ajuns Râmnicu Vâlcea un oraş al mediocrităţii, al prostului gust şi al corupţiei?

Doi primari arestaţi pentru corupţie, funcţionari publici şi poliţişti plimbaţi cu cătuşe, clanuri mafiote, un primar în funcţie care la bază este doar un fost merceolog la ICS AP, cum se numea pe vremea comunismului alimentaţia publică. De ce am ajuns aici? Motivele sunt ample, nu avem timp să le detaliem doar într-un singur material. Râmnicu Vâlcea deşi este un […]

» Read more

Ponta şi Rus ne propun un acord de susţinere a „autostrăzii cocalarilor” pe Valea Prahovei

Exclus. Azi premierul României şi Ioan Rus au cerut clasei politice acordul pentru ca un concern privat să construiască o autostradă. Este inadmisibil, ca doi demnitari români să ne ceară nouă ca mahării care au vile pe Valea Prahovei să aibă şuşa prin faţa casei. Este o jignire adusă nu clasei politice, ci este o jignire adusă economiei naţionale. Domnii […]

» Read more

Iohannis are soarta regelui Mihai, la indigo

Dacă următorul scenariu este cel care se petrece în acest moment, atunci sincer, nu am cuvinte, decât „Jos pălăria PSD!” În ultima lună asistăm la o răsturnare spectaculoasă a scenei politice, pe care la prima vedere am numi-o chiar normalizare. Da, ar putea fi şi asta, dar hai să fim serioşi, suntem români, ce pana mea? Dracu nu ne-a lovit […]

» Read more

Bătutul şi violatul nevestei – sportul naţional la români

  Pudibonderia sau ipocrizia educaţiei sociale la români a dus, chiar dacă suntem în anul 2014, la unele din cele mai crase lipse de valori familiale sau de comportament în societate. Astfel potrivit unor statistici oferite de mai multe asociaţii care sunt focusate pe tema familiei aflăm nişte date care efectiv te bulversează – Violul domestic se practică în aproximativ […]

» Read more
1 28 29 30 31 32 35