Cum au ratat administraţiile anterioare Zona Metropolitană Râmnicu Vâlcea

Să ai 5 oraşe pe o rază de nici 25 km de jur împrejur, patru comune bogate, 4 staţiuni turistice din care trei de nivel naţional şi să nu faci nimic în acest sens, asta înseamnă crasă incompetenţă. Evident, nu vreau să pomenesc nici despre fantezia lui Frâncu, una care mergea cu zona metropolitană până la Şirineasa, de altfel, singurul […]

» Read more

Stoeneşti a fost cea mai bogată comună vâlceană, potrivit datelor guvernamentale, pentru anul 2019

Stoeneşti este comuna vâlceană care potrivit datelor Direcţiei pentru Politici Fiscale şi Bugetare din cadrul Ministerului Dezvoltării a înregistrat cele mai mari venituri dintre toate localităţile rurale din mediul rural din judeţul Vâlcea, în anul 2019. Reamintim că în 2018, în acest clasament se afla Vaideeni. Iată că o altă localitate din Oltenia de sub Munte se află în top. […]

» Read more

Şi până în pandemie, Vâlcea avea cel mai mic salariu din Oltenia (2.646 lei februarie)

Nu e niciun secret faptul că judeţul Vâlcea se află pe ultimul loc în Oltenia, ca nivel de salarizare, un vâlcean ia în mână potrivit datelor direcţiei de statistică, mai bine spus, lua în mână în luna februarie 2020 aproximativ 2.650 de lei, în scădere faţă decembrie şi ianuarie, Vorbim de cifrele de dinainte de începerea pandemiei, pentru că statisticile […]

» Read more

Apicultorii din Milcoiu spun că recolta de miere de salcâm e compromisă

Furunile, grindina şi ploile care au căzut în ultimele zile au compromis recolta de miere de salcâm, spune primarul din Milcoiu, Daniel Muşat. “Vremea nu a şinut cu noi, apicultorii. Ne văietam de secetă până acum o săptămână, însă ce s-a întâmplat în ultimele zile a fost un dezastru pentru apicultură. Un an nefast din toate punctele de vedere. Niciodată […]

» Read more

Cei peste 3.000 de salariaţi ai Faurecia au revenit la lucru

Primarul comunei Budeşti, Ionel Vlădulescu, a precizat că, începând din 18 mai, toţi agenţii economici din parcul industrial şi-au reluat activitatea de producţie. “Aşa este, oamenii au revenit la muncă, este un lucru foarte bun, doar prin activitate putem trece peste această criză economică, nu doar sanitară. Şi salariaţii de la Faurecia şi-au reluat activitatea. De altfel, era normal, odată […]

» Read more

Râmnicenii ar cam trebui să investească în centrale de apartament în cel mai scurt timp…

Nu vrem să creăm panică dar, din informaţiile pe care le deţinem, furnizorul de energie termică din Râmnicu Vâlcea nu prea mai are viaţă lungă. Ceea ce înseamnă că după USG, CET Govora va fi următoarea companie cu destin incert. Poate ne înşelăm noi dar dacă aşezăm cap la cap mai multe date, centrala termică vâlceană este cam pe copcă. […]

» Read more

Cezar Bulacu: Spitalul Militar de campanie din Timișoara dotat 100% cu materiale textile produse la Ramnicu Valcea

Nu am crezut că voi vedea vreodată o astfel de mobilizare în trei zile”, a spus ministrul, în fața stadionului CFR din Timișoara, unde se amenajează acest spital de campanie în care vor fi internați pacienți cu COVID-19, dar care are și 120 de locuri de carantină. „Nu am crezut că voi vedea vreodată o astfel de mobilizare în trei […]

» Read more

Despăgubirile plătite pentru Pesta Porcină în Vâlcea sunt în valoare de 19.740 de lei;

Până la data de 8 mai 2020 au fost despăgubiți 15.097 de proprietari, valoarea totală a plăților fiind de 440.818.650 de lei pentru porcii uciși din cauza pestei porcine africane, informează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), într-un comunicat transmis pentru AGROINFO. Detaliat, situaţia plăților despăgubirilor se prezintă astfel: Județul Arad – au fost plătite despăgubiri pentru cele 326 exploatații […]

» Read more

La Chimcomplex Râmnicu Vâlcea se produc 1000 de tone de biocide

“De o lună am primit aviz de producţie pentru hipoclorit de sodiu de 1,25% ♦ Avem în plan să intrăm pe piaţa de retail cu un nou dezinfectant pentru suprafeţe. Chimcomplex, unic producător în România al substanţelor active biocide pe bază de clor şi hipoclorit de sodiu, cu peste 2.000 de angajaţi, poate produce pe fiecare dintre cele două platforme industriale de […]

» Read more

Primar Costeşti: “Dacă se alege praful de miniera, ce vom face? Care sunt alternativele, stimaţi guvernanţi?

“S-a zis că ar fi turismul, Acesta este alternativa la industria din Costeşti. Am văzut cu toţii ce însemnaă în acest an turismul. Vine un virus şi îţi blochează totul. La toamnă vine altul. La anu, Doamne Fereşte, vine alt virus şi praful se alege de turism. Nu avem nimic de zis, dimpotrivă, Costeştiul are ce oferi. La această oră, […]

» Read more

Restaurante deschise cu spatii de 1,5 – 2 metri între mese și capacitate de 50% clientela

Restaurantele vor fi redeschise treptat, în intervalul 16 mai – 15 iunie, conform planului propus autorităților de către proprietarii localurilor, mai întâi cu o distanță de 1,5 – 2 metri între mese, cu maximum 8 locuri la masă și cel mult 200 de clienți primiți în același timp, sunt noile reguli gândite în HORECA, au transmis reprezentanții industriei pentru Profit.ro […]

» Read more

În luna mai încep lucrările la reţeaua de gaze în comuna Dăeşti

Deşi erau planificate a începe în luna aprilie, din cauza pandemiei de cronavirus, mai multe proiecte mari de investiţii au suferit întârzieri, ]n toată ţara. În acest capitol intră şi lucrarea de gaze din comuna vâlceană Dăeşti “Noi ne cerem scuze pentru această întârziere. Nu a depins de noi dar, lucurile reintră încet în normal şi luna mai va însemna […]

» Read more

Cezar Bulacu: Funcționarea industriei românești reduce povara fiscala a statului român, contribuind la plata șomajului tehnic

Grupul de lucru Medical Healthcare Production (MHP), constituit în urmă cu o lună ca răspuns la provocările întâmpinate de personalul sanitar din România în contextul Covid-19, a anunțat că după o primă discuție cu reprezentanții Ministerului Energiei și Mediului de Afaceri, feedback-ul autorităților este extrem de pozitiv. Scopul grupului este crearea în România a unui hub de producție a textilelor […]

» Read more

Programul lui Cîțu are succes: mii de cereri pentru credite in prima zi a proiectului

Platforma IMM Invest a fost relansată astăzi dimineață după o tentativă eșuată înainte de Paște. Statul garantează în proporție de 80 sau 90% creditele pentru companii într-un plafon de 15 miliarde de lei. MENIU Login mobil HomePovești cu ProfitFinanciarBănciIMM Invest – Peste 4.500 de dosare depuse în prima oră și jumătate de funcționare a platformei. Clubul de fotbal Universitatea Craiova […]

» Read more

Minet S.A. face parte din grupul firmelor de textile medicale din România

Compania Minet SA din Râmnicu Vâlcea, cel mai  mare producător de textile neţesute, cu capital 100% românesc, încearcă alături de alţi 52 de producători din sectorul textil, firme cu 10.000 de angajaţi să creeze în România un hub naţional de textile medicale sesizând o carte câştigătoare pe care se poate paria în actualul context al pan­demiei de COVID-19. „România poate […]

» Read more

Primarul din Câineni spune că România poate profita din turism în 2021

Ion Nicolae, primarul localitîţăţii vâlcene Câineni, situată pe Valea Oltului, spune că chiar dacă anul 2020 este compromis din punct de vedere al turismului, anul 2021, poate regăsi România, printre destinaţiile favorite pentru români, “Asta depinde foarte mult de strategia operatorilor din turism, de sprijinul puternic al statului, astfel încât, în anul 2021, România să poată recupera deficitul în acest […]

» Read more
1 3 4 5 6 7 42