Câte localități vâlcene nu au rețea de apă în prezent. Câte aveau în 1990? Care a fost evoluția acestor proiecte?
Apa, cel mai vital element care susține viața, economia unei comunități, un produs banal, o utilitate fundamentală de dezvoltare a unei țari, accesul la această utilitate, până în 1990, pentru mulți vâlceni era o fântână, fie personală, fie aflată la 5 case distanță.
Femeile cu gălețile în mână erau imaginea clasică a satului românesc din Epoca luminată a comunismului.
Facem o radiografie a județului Vâlcea și azi, ne ocupăm de rețeaua de apă, cât am evoluat în 33 de ani, care edili și-au făcut treaba, unde procesul a stagnat, unde sunt proiecte în derulare.
În 1990, un număr de 41 de localități din 89 nu aveau niciun kilometru de apă. Iar dacă ne gândim că alte 19 localități aveau între 0,5 și 3 km de conductă, adică aproape nimic, rezultă un total de 60 de localități în care apa era un lux. Dintre orașe, cea mai mică rețea era în Brezoi de doar 5 km. În Bălcești și în Berbești aveam 5,2 respectiv 5,3 km de conductă de apă. Cea mai lungă rețea de apă era în Râmnicu Vâlcea de 115,8 km. În Slătioara și în Glăvile erau 500 de metri de conductă de apă.
Așadar comunismul ne lăsase cu aproape 70% localități care nu aveau acces la această utilitate. Singurele surse de apă fiind fântinile proprii sau cele publice. Implicit asta se reflecta în restul amenajărilor – bucătării, băi, toalete.
la 31 decembrie 2022, doar 4 localități nu au această utilitatea, este vorba de Gușoeni, Livezi, Ghioroiu și Oteșani. Dar, comuna Gușoeni a semnat recent pe Anghel Saligny constractul privind înființarea acestei rețele iar Oteșaniul se află la nivelul de branșamente individiuale. La fel, la Ghioroiu apa este introdusă, dar este etapa de avize pentru a permite racordarea. Din păcate, la Livezi două sate prin Anghel Saligny vor avea aceastîă rețeau însă, restul comunei face parte din acel proiect județean de eșec POIM și mai trebuie să aștepte.
Lungimea conductelor de apă este variabilă, în multe localități nu acoperă toate satele, de exemplu la Olanu are 7,1 km, la Stănești 12,8 km, la Scundu, 10,4 km, 13,1 km la Sălătrucel, 9,1 km la Runcu, 6,1 km la Mitrofani, 11,5 la Măldărești, 11,8 km la Lăcusteni, 12,2 la Golești, 7,2 la Făurești, Cernișoara și Drăgoești 9,4 km, 14 km la Amărăști. Dar, și aici, în majoritatea celor menționate sunt proiecte în lucru care prevăde extinderea rețelelor. Din păcate însă, sunt unele care au proiecte pe POIM, unde mai trebuie să astepte
Cea mai lungă rețea de apă este în Râmnicu Vâlcea, de 327,9 km urmată de rețeaua din Budești de 86,3 km, a doua lungme așadar din județ. În 1990, în Budești nu erau decât 5,1 km de conductă de apă. Următoarele rețele de apă ca lungime se regăsesc în Fârtățești 65 km (0 km în 1990), Horezu 64,3 km (9,4 km în 1990) și Stoenești 64 de km (1,1 km în 1990)
Altfel spus dacă în județul Vâlcea, în 1990 erau doar 414,6 km de conductă de apă, la 31 decembrie 2022 avem 2.720,8 km de conductă de apă. Care înseamnă așa cum am văzut 95,5% localități care au conducte de apă, fără a include cele 4 de mai sus unde încă nu sunt funcționale dar urmează.
Așadar la rețeaua de apă, Vâlcea stă foarte bine, existând premisele ca în următorii ani, accesibilitatea la rețeaua de apă să fie și mai mare, pentru că odată existent sistemul în localitate, proiectele de extindere sunt mult mai ușor de finanțat.
Foarte interesantă statistica prezentată! Am însă o semnalare pe care nu ați surprins-o în conținutul acestui articol, și anume accesibilitatea tuturor gospodăriilor dintr-o localitate la rețeaua de apă. V-aș exemplifica situația mea personală din localitatea Cheia, unde au acces la rețeaua de apă potabilă și canalizare doar locuitorii de pe strada principală. Toate celelalte străzi adiacente, mai ales cele care sunt direcționate către deal, încă îl așteaptă pe dl. primar să dispună montarea unor pompe suplimentare, astfel încât apa să ajungă până la casele amplasate pe deal. Așadar, după umila mea părere, mai avem mult până a ajunge la nivelul de civilizație al secolului XXI.
1 din 5 români e sărac, dar sunt mai mulți săraci în sudul și estul țării decât în vestul ei.
În afară de București și perimetrul adiacent, Ardealul pare să avanseze cel mai repede,
mai ales acolo unde PSD nu a avut control în ultimii 20 de ani. În nord-vestul țării, de pildă
(județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu-Mare, Sălaj), gradul de sărăcie e
comparabil cu cel din Austria sau Germania.
Deși în regiunea de nord-vest există și două județe rămase în urmă, Bistrița-Năsăud și Sălaj,
Bihor și Cluj compensează însă, pentru că acolo standardul de trai se apropie tot mai mult de
cel occidental. În schimb, cea mai mare rată a riscului de sărăcie sau excluziune socială s-a
înregistrat în regiunea sud-est, 46,9%, regiune care cuprinde județele Brăila, Buzău, Constanța,
Galați, Tulcea, Vrancea, urmată îndeaproape de regiunea sud-vest Oltenia (care are în componență
Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea). Cea mai mică rată s-a observat în regiunea București-Ilfov (19,2%).
Există explicații istorice și politice ale disparităților regionale, fiindcă majoritatea județelor aflate în
zonele de sărăcie accentuată sunt controlate de PSD. În plus, o hartă cu sumele și numărul proiectelor
europene accesate de fiecare județ în parte întărește ideea că județele roșii, adjudecate la alegerile
din 2020 de PSD, se află – cu o singură excepție – în urma celor în care sunt preponderenți liberalii și
cei de la USR. De pildă, cei mai mulți bani europeni au fost atrași de București-Ilfov, Cluj, Constanța, Iași,
Timiș, Bacău. Nu e de mirare că cele mai mari salari din economie sunt în Bucuresti, Cluj si Sibiu,
toate cu o medie de peste 5000 de lei net pe lună. Un angajat din capitală, de pildă, câștigă 5800 de
lei net pe lună, ceea ce înseamnă aproape dublu față de salariații din Teleorman, unde sunt cele mai mici
venituri din țară.