Cătălin Avan : Totul este mai ușor acum! (Protest public al viceprimarului din Păuşeşti)

În anul 2014, eu şi mai mulţi colegi consilieri locali din Păuşeşti, am luat hotărârea să părăsim alianţa electorală USL, respectiv UNPR, devenind consilieri independenţi, în principal datorită faptului că am dorit să tragem un semnal de alarmă, către conducerile judeţene ale partidelor politice.

Constatasem noi, că localitatea Păuşeşti, a fost sistematic dezavantajată de către preşedintele şi majoritatea consilierilor din Consiliul Judeţean Vâlcea, cu privire la fondurile repartizate pentru dezvoltare şi că este necesar să tragem un semnal de alarmă în acest sens. Doresc să precizez foarte ferm, că localitatea Păuşeşti a primit de la C.J. Valcea, în ultimii zece ani, de când sunt eu viceprimar, cam a treisprezece-a parte din sumele primite de alte localităţi vecine cu Păușești-ul(!!!!)iind sistematic omisă sau primind uneori sume derizorii pentru dezvoltarea localităţii. Oricine doreşte să vadă dacă am sau nu dreptate, poate verifica pe site-ul Consiului Judeţean Vâlcea, secțiunea Ședinte ale consiliului, în ultimii 10 ani, ce sume au fost repartizate comunei Păuşeşti, în comparaţie cu alte localităţi. După regretabilul deces al fostului preşedinte Ion Cîlea, am sperat că noua conducere a C.J. Vâlcea, va veni cu o altă viziune şi o altă abordare şi va repartiza sumele, atât cât sunt ele, în conformitate cu nevoile fiecărei localităţi, aşa cum de altfel proclama pe la toate conferințele de presă, co-preşedintele noului PNL, Cristian Buican. Speranţe deşarte! Este aceeaşi Mărie, dar cu o altă pălărie, iar mafia transpartinică care execută majoritatea lucrărilor publice din judeţul Vâlcea, dirijează alocarea sumelor, în funcţie de cum și mai ales de cine, sunt contracate lucrările publice din acest județ.

Este simplu de verificat, văzând ultima alocare din data de 31.08. 2015, dacă eu am dreptate sau nu şi sper că, măcar în ceasul al 12-lea, instituţiile cu autoritate de control, să înceapă demersurile de aflare a adevărului şi tragerea la răspundere a celor care s-au făcut părtaşi, în decursul anilor, la asemenea practici de tip mafiot.

Este inutil să intru în detalii aici, dar dau un singur exemplu: drumul judeţean DJ 646 B, care face legătura dintre Băile-Govora și cele două mânăstiri cu renume naţional, Dintr-un Lemn și, respectiv, Surupatele, prin comuna Păușesti, nu a beneficiat din anul 2007, de nicio reabilitare a covorului asfaltic.

Spre comparaţie, drumul care asigură accesul din Valea Cheii spre două schituri: Pahomie şi respectiv Iezer, în fiecare an, probabil la recomandările ,,băieților deștepți” din Vâlcea care execută lucrările pe respectivul drum și nu numai, a fost finanțat și din fonduri de la CJ Vâlcea și din fonduri alocate pentru calamități, cu sume de câteva zeci de miliarde, însă pe acel drum se circulă tot pe carosabil din balast şi piatră spartă.

Noi, în localitate, am avut pagube estimate la peste 100 de miliarde de lei, în urma calamităților din anul 2014 (trei poduri din beton armat rupte de viituri, o punte pietonală metalică, ruptă la rândul ei, majoritatea drumurilor distruse, etc.) Am primit 33 de miliarde lei, după două memorii depuse personal la Secretariatul General al Guvernului, pentru refacerea podului de la Barcanele, iar localități unde nu a căzut niciun strop de ploaie, au primit 40-50 de miliarde lei, în principal datorită demersurilor acelorași băieți deștepți din mafia transpartinică vâlceană. După discutarea situației concrete din localitate, am obținut promisiunea actualului președinte al CJ Valcea, ing. Gheorghe Păsat, că și localitatea Păușești Otăsău, va intra în atenția noii conduceri județene și va fi alocată suma necesară pentru asfaltarea a cca. 2,3 km din DJ 646 B, va fi construită o rigolă betonată aferentă aceluiași drum judetean, în lungime de 200 de metri, pentru scurgerea controlată a apelor din satul Șerbănești, care în fiecare iarnă distruge covorul asfaltic în intersecția de la podul de la Buzdugan şi se vor monta de urgenţă semnele de circulație distruse sau lipsă, pe respectivul drum. Minciuni , minciuni , minciuni !!!

La adoptarea bugetului, în primăvara aceasta, ne-a pasat domnul preşedinte Păsat(sic), împreună cu matusalemicul director Mierluş, spunând că lucrările vor fi finanțate la prima rectificare bugetară, apoi ne-au amagit că, suma care va fi alocată, acoperă numai aşternerea unui covor asfaltic pe o lungime de un km, pentru că, de fapt, suma alocată acestui drum judetean, în data de 31 08 2015, să fie de ZERO LEI. Acest drum județean, care asigură vizitarea celor două obiective turistice menționate, nu mai are nici măcar semne de circulație, un eveniment major de circulație, putând surveni în orice moment. La fel, am fost amăgiţi şi cu repartizarea sumelor pe OUG 28/2013, pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală, program pe care, în anii 2014-2015, am primit imensa sumă de ZERO LEI, deși avem trei obiective incluse în acest program.

În plus, ca să fie bomboana pe colivă pusă elegant, deși Ministerul Dezvoltării Regionale, a alocat suma de 550.000 lei, pentru obiectivul ,,Modernizare Drum sătesc sediu Primărie-Școala Păușești”, eternul și fascinantul domn director Mierluș, a trimis cu de la sine putere, contractul de finanțare la Bucuresti, nesemnat de primarul nostru (nu ne-a anunțat să mergem la sediul Consiliului Județean Vâlcea să-l semneze) și a redistruibuit respectiva sumă, spre alte localități vâlcene care aveau contracte de lucrări semnate cu băieții deștepți.

Am fost sfătuit, chiar azi, să nu fac publice aceste lucruri, însă consider că riscul de a deveni ţinta acestor cercuri de interese, este minor, comparativ cu lezarea interesele oamenilor din Păuşeşti, foarte grav afectate de cei care conduc destinele acestui judet. Nici nu este important dacă o să câștig eu bătălia politică de anul viitor, pentru câștigarea funcției de primar, unde probabil voi fi decimat sistematic de parte a mass-mediei vâlcene, devotată respectivelor grupuri de interese (cel puțin așa mi s-a sugerat). Singurul lucru important este, că și ceilalți primari sau viceprimari care cunosc respectivele practici ale acestor nenorociti, să se alăture acestui demers şi să spună adevărul, pentru ca actuala conducere a CJ Vâlcea (iata sclava si ea a acestor grupuri) să fie înlocuită de urgenţă, cu consilieri județeni integri, care să respecte legile şi cetățenii acestui judet, nu să pupe pe frunte și pe portofel pe anumiți anteprenori. Oricine poate verifica, dacă dorește, cine execută lucrările bugetate de C.J. Valcea și atunci găsește foarte ușor, cine sunt acei băieți deștepți și au explicația, cum a fost împinsă spre faliment, RAJDP Vâlcea.

Revenind la titlu, acum este mult mai uşor pentru mine şi colegii mei, care va fi formaţiunea politică pe care o vom reprezenta, în bătălia politică de anul viitor, realitatea dovedind că nu am greşit deloc anul trecut, cand am trecut independenți, părăsind aceste pseudo-personaje politice, care au ajuns în fruntea filialelor județene ale partidelor politice . De fapt, ei sunt numai nişte umbre ale altor personaje, schimonosite de furia înavuţirii cu orice preţ.

Viceprimar,

Avan Cătălin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *