Cascada Scoruș din Mălaia, număr record de vizitatori în această vară

Românii iubesc fenomenele naturii admiră aceste bijuterii naturale cu care Dumnezeu a înzestrat țara noastră. Iar Vâlcea este un județ care are parte de ce e mai frumos poate, munți, lacuri, cascade, chei.
Mălaia este o comună binecuvântată cu astfel de peisaje, pentru care turiști din toate colțurile țării, fac drumuri să le poată admira. De la măreția Petrimanului, la spendidele Chei ale Latoriței, Mălaia rămâne un arhipeleag de comori. Iar printre ele se află cascada Scoruș, considerată a fi cea mai înaltă din România.
”Da, foarte mulți turiști din Moldova, din Ardeal, din Constanța. Vin din toată țara pentru a admira nu doar Cascada Scoruș. Aici am amenajat o parcare și ușor zona se va dezvolta. Dar turiștii vin pentru toată Mălaia. Pe care sperăm să o atestăm drept stațiune montană. Sunt multe de făcut aici. Vrem să amenajăm pe Transalpina o zonă civilizată de comerț, vrem să investim în tot ce înseamnă infrastructură aici, la Mălaia”, spune primarul Gheorghe Dinculescu.
Sunt multe proiecte pe care administrația dorește să le implementeze în localitate, inclusiv se lucrează la memoriul pentru declararea localității drept stațiune. În prezent, majoritatea spațiilor de cazare sunt ocupate, campinguri, rulote iar pe Transalpina deja este bulevard în această perioadă.
De altfel, strategia de dezvoltare a comunei Mălaia se va axa clar pe dezvoltarea turismului și valorificarea întregului potențial al localității. Aceasta va fi axa cu care Gheorghe Dinculescu va contura profilul pe viitor al comunei Mălaia.
”Lucrăm la strategia de dezvoltare a viitoarei stațiuni Mălaia. O strategie care se bazează clar pe turism și unde vom colabora cu toți factorii decidenți din localitate. De la proprietarii de pensiuni, localnici, agenți economici și nu în ultimul rând Hidroelectrica. Mălaia are zone total ignorate și turismul aici a fost, spun eu, o improvizație. Nu a fost o masă rotundă ca să putem pune în acord zona Petrimanu, zona Ciunget, Săliștea, cheile Latoriței, cascadele, Hidroelectrica. Altfel spus, vrem ca un turist care vine la Mălaia să aibă un sejur complet, adică să poată sta minim 5 zile, având în fiecare zi, câte ceva de făcut. Vom avea chestionare cu tot ce doresc oamenii să se întâmple la noi în comună”, spune edilul din Mălaia.