Cartierul de tineri din Slătioara prinde contur, încă două familii solicită teren pentru case

Treptat zona delimitată de Primăria Slătioara pentru cartierul de tineri prinde contur, spune primarul Sorin Romcescu, două noi familii au făcut cerere pentru concesiune.

”Acest fapt nu poate decât să ne bucure, cartierul prind contur, populația comunei Slătioara crește și întinerește, se dezvoltă resursa umană pentru potențiale investiții în localitate. Invităm cât mai multe familii tinere să vină la primărie și să concesioneze teren pentru case”, spune Romcescu.

Cartierul tinerilor se află în prelungirea zonei economice Mogești, acolo unde în ultimii ani s-a creat o adevărată platformă industrială, mai multe afaceri dezvoltându-se în zonă. Aici primăria a delimitat loturi de 500-600 metri și condiția este să fie respectat modelul arhitectural propus de autorități.

În acest an, edilul din Slătioara spune că se finalizează proiectele de pe Anghel Saligny care privesc modernizarea a peste 9 km de drumuri, Romcescu menționând că așteaptă finanțarea proiectului de pe AFIR, care implică tot modernizarea de drumuri.

Și nu în ultimul rând, primăria urmează să amenajeze un parc fotovoltaic pentru consumul propriu, documetația fiind deja înaintată pentru a se semna finanțarea.

După ce 2024 a fost anul de top al investițiilor din Slătioara, administrația Romcescu spune că anii următori vor fi unii care vor confirma dezvoltarea acestui pol economic și urban în vestul județului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *