Cartier de case de vacanţă şi pensiuni la Mogeşti, în Slătioara Vâlcii

În comuna cea mai frumoasă a vestului de Vâlcea, o regină, am definit-o eu, prin excelenţă – ne referim la povestea din pădurea de mesteceni, Slătioara -, apare unul din cele mai frumoase cartiere de case de vacanţă şi pensiuni.

În Mogeşti, de-a lungul şoselei Subcarpatica, şosea care uneşte munţii Olteniei cu dealurile cuminţi ale Bălceştilor, traversând, de la nord la sud, Subcarpaţii Vâlcii, avem o explozie imobiliară.

Alături de case brâncoveneşti, de cerdacuri de lemn, la poalele Măgurei, printre pini şi carpeni, lângă Intrarea în Biserică (lăcaş de patrimoniu), se construieşte. Cu gust, frumos, în stilul elegant al boierimii de munte, cum era odinioară.

Slătioara mângâie culmea Măgurei cu Mogeştiul şi Goruneştiul până la graniţa Stroeştilor, dar atrage, ca un magnet, pe cei care vor să stea cu spatele la umbra pădurilor pastelate acum, toamna şi cu faţa spre culmile montane ale Căpăţânilor.

„Da, se construieşte mult în zona la care ne referim. Vor fi şi pensiuni, şi case de vacanţă, şi case noi de locuit. În Slătioara, ne bucurăm de un interes imobiliar. Cred că sunt mai multe motive care ţin de geografia zonei. Suntem  pe drumul naţional care leagă Vâlcea de Gorj, suntem în Oltenia de Sub Munte, regiune cu un specific aparte, unde, deşi suntem la poalele munţilor, e o climă blândă. Ne dorim, ce să spun, cât mai multe construcţii şi cât mai multe pensiuni agroturistice aici”, spune Sorin Romcescu, primarul din Slătioara.

Pentru că aşa e, cum am mai spus, la Slătioara, fiecare casă e un mic castel, fiecare pârâu e o oglindă, fiecare linişte compune poezie. Aici, pădurile sunt luminate de mesteceni în noapte, iar platourile întinse până jos, la Milostea aduc cerul şi luna mai aproape de pământ.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *