Cargoul “Râmnicu Vâlcea” – Istoria bătrânei doamne a flotei maritime româneşti

Râmnicu Vâlcea nu are nicio legătură cu marea. Și totuși, o navă care i-a purtat numele, a trecut prin toate probele aspre ale mării și le-a făcut față cu brio. Dacă ar mai fi încă pe linia de plutire, în acest an ar împlini frmoasa vârsta de 40 de ani.

„O navă care se încăpățânează să nu moară”, spune Laurenţiu Mironescu, președintele Ligii Navale Române, (citat de Cristian Hagi în România Liberă din 9 martie 2012). „O râie de vapor… construită în 1973, un proiect nefiabil, (…) te lăsa când îţi era lumea mai dragă … fâlfâia în bulău, aveai impresia că nu mai poate când lua ­câte-un ciocan… Cât am stat pe ea, o groază, nu cred că a fost piesă în motorul ăla principal să nu se strice”, adaugă Laurențiu Moisescu. E una dintre cele 300 de nave care au alcătuit flota marinei comerciale române. A fost construită pe şantierul naval din Brăila (după alții, din Galați). În 2010, împreună cu marinarii ei, a trecut printr-o aventură desprinsă fără echivoc din tenebrele trecutului. A fost capturată de piraţii somalezi, în 2 februarie, în apropiere de coastele Yemenului. Întâmplarea este cunoscută, fiind intens mediatizată. Pirații au cerut 10 milioane de dolari pentru răscumpărare. În 1998, ea a fost vândută unui armator libanez, pe 1,10 milioane de dolari (USD). Echipajul, un roman și restul sirieni, 10 oameni în total, zice presa, trebuia să fie răscumpărat, altfel, marinarii urmau să fie omorâți.

„Vasul ăsta a rămas în istoria piraţilor, pentru că nu avea nimic: nici calculatoare, nici pavilion, nici armator, nimic”, a declarat pentru România Liberă din 16 iunie 2010, Teofil Creţu – marinarul român sechestrat de pirați – „nu puteau crede că nu avem calculatoare și internet”. Răscumpărarea a scăzut la 300.000 de dolari. Se pare că armatorul libanez avea la bordul navei rude. Nu s-a grăbit să răscumpere pe nimeni, nava cu atât mai puțin. Într-un final, au fost schimburi de focuri de arme între pirați, bucătarul somalez a trecut de partea echipajului, au fugit cu nava în larg. Dar, după o fugă ca în filme, motorul navei a cedat şi marinarii ei au părăsit-o. Undeva la 250 de mile sud de Cornul Africii. În final, marinarii au scăpat cu bine, românul rănit la șold s-a vindecat, iar armatorul nu a mai plătit nicio despăgubire.

„Am revăzut nava acu’ vreo 2 ani. A ajuns în Constanţa să facă docul pentru un ultim voiaj. A rămas şi fără bigi, cu ocazia docului. Echipaj arăbesc. Era în dana 19, cu babordul la cheu, la aşteptare încărcare fier vechi… marfa care ne caracterizează de o bună ­bucată de vreme […] Sub nu ştiu ce miracol, încă pluteşte sub pavilion nord corean. Incredibil.” Spusele aparțin domnului Laurențiu Mironescu – ( cf. România Liberă, 9 martie 2012) Da, incredibil. Cândva, între 1990 și 1997, domnul Laurenţiu Mironescu a făcut parte din S.C. Roliship Constanta (afăm asta din CV-ul dumnealui), apoi și dintre creditorii companiei. De altfel, domnia sa, a fost deputat PD, secretar general al MAI… ș.a.m.d. Nu mă interesează biografia domnului Mironescu. Îmi place să cred, însă, că în spusele sale există măcar o umbră de duioșie.

Întâmplări mai vechi

Decretul 359 din data de 2 Noiembrie 1976 a aprobat constituirea unei societăţi mixte româno-libiene pentru transporturi maritime sub numele “RoliShip”. Afacerea a fost pusă la cale de Ceaușescu și Gadafi. La înfiinţare, compania de shipping româno-libiană, RoliShip SA a pornit cu două nave, ajungând ca până în 1989 să opereze cu 6 cargo-uri, respectiv: Săveni, Râmnicul Vâlcea, Slobozia, Săcele şi Târnăveni. Cele şase nave de transport reprezentau aportul adus de statul român la companie. Totodată, statul român se ocupa de asigurarea navlului şi astfel RoliShip a transportat produsele din oţel ale întreprinderii de comerţ exterior Metalimport – Export.

După 1989 RoliShip SA a acumulat credite după credite, iar în 1997, cargoul Râmnicu Vâlcea și încă două nave ale companiei au fost arestate în portul Amsterdam. Așa cum am spus deja, cargoul Râmnicu Vâlcea, în 1998, a părăsit flota română. A fost vândut. Noul proprietar i-a șters din nume o parte din litere. Pe cele mai multe. Au rămas doar primele trei.

Stau și mă gândesc. Câți oameni, prin porturi de aiurea, s-au întrebat, timp de un sfert de veac: Ce înseamă oare „Rîmnicu Vîlcea”? Fără glumă, îmi trece prin minte că nava Râmnicu Vâlcea, ar merita măcar o fotografie printre cetățenii de onoare ai Râmnicului, de pe holurile primăriei. Deși, mai potrivită ar fi o machetă.

Ligia Rizea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *