Canibalism și premeditare: Secretul sumbru din viața unui celebru explorator al Antarcticii, Douglas Mawson

Extraordinara poveste de supraviețuire a celebrului explorator australian al Antarcticii Douglas Mawson (1882-1958) ar ascunde un secret mult mai întunecat, susține o nouă carte scrisă de reputatul istoric David Day și citată de The Independent.

În expediția condusă de Mawson în Antarctica, unul dintre membrii echipei sale, Belgrave Ninnis, a căzut într-o crevasă adâncă și a murit. Celălalt, Xavier Mertz, a murit din cauza foamei și expunerii la frig. Cu toate acestea, Day susține că Mawson l-ar fi înfometat deliberat pe Mertz, iar când acesta a murit, i-ar fi fiert carnea și ar fi mâncat-o.

De asemenea, istoricul susține că Mawson ar fi avut o aventură toridă în Londra, în timpul războiului, cu văduva rivalului său, exploratorul britanic Sir Robert Scott, în timp ce soția și fiica îl așteptau înapoi în Australia. Nu în ultimul rând, istoricul susține că legendarul explorator ar fi fost un laș care a evitat serviciul militar, deși sfătuia tinerii să se înroleze.

Mawson — a cărui familie s-a mutat la Sydney din Marea Britanie, atunci când acesta era tânăr — a ajuns prima oară în Antarctica ca membru în expediția lui Ernest Shackleton, între 1907 și 1909, iar în 1911 a devenit primul australian care a condus o expediție pe continentul înghețat. Spre deosebire de Shackleton, Mawson — susține Day — nu a fost un lider natural, ci un om distant și dur, nepopular printre cei care îl însoțeau.

Expediția s-a împărțit în cinci, iar Ninnis, un tânăr soldat britanic, și Mertz, un fost campion la schi elvețian, l-au însoțit pe Mawson. După cinci săptămâni și circa 483 de kilometri parcurși de la bază, Ninnis a căzut într-o crevasă acoperit de zăpadă, alături de șase câini husky, un cort și o sanie în care se aflau cea mai mare parte din alimente.

Pe lungul drum înapoi, Mawson a început să reducă drastic rațiile de hrană. „Să fi ajuns Mawson la concluzia teribilă că nu era hrană suficientă decât ca o singură persoană să se poată întoarce la bază? Să-i fi dat experiența sa încrederea că el ar fi putut îndura rațiile mai bine decât Mertz?”, se întreabă Day în „Flaws in the Ice: In Search of Douglas Mawson”, carte care va fi publicată anul viitor în Marea Britanie.

La un moment dat Mertz a murit, lăsându-l pe Mawson să străbată singur restul de drum până la bază. Înainte de a pleca însă mai departe, Mawson a scris în jurnalul său că „a fiert tot restul de carne de câine”. Însă Mertz, explică Day, omorâse ultimul câine cu două săptămâni mai devreme, deci era puțin probabil să mai fi rămas carne de la acesta.

” Poate că a gătit altceva?”, se întreabă autorul. A profitat Mawson „de posibilitatea de a fierbe o parte din carnea lui Mertz, pentru a avea o șansă mai mare de a se întoarce în viață?”, continuă el. Pe de altă parte, în 1915, un ziarist american a relatat că Mawson i-ar fi spus că s-a gândit să-l mănânce pe Mertz, dar s-a decis să se abțină, deoarece o astfel de faptă „i-ar fi lăsat pentru totdeauna un gust neplăcut în gură”. Ulterior însă, Mawson a negat că ar fi afirmat vreodată așa ceva.

Deși expediția a cartografiat zone largi ale coastei Antarcticii, ea a fost umbrită de cursa către Polul Sud a lui Scott și Amundsen, dar și de izbucnirea războiului.

Fără a surprinde, cartea lui Day și-a atras critici de la descendenții lui Mawson, dar și de la o serie de exploratori polari moderni. AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *