Când plângi după Dragnea, Mitralieră, Iordache sau Trump, nu-ţi rămâne decât să-l agresezi și pe Eminescu

Eminescu a trăit în veacul al XIX-lea, când România devenea o națiune. Eminescu este primul mare poet care-şi pune gândurile metafizice în limba română scrisă. Eminescu s-a născut odată cu România. Era firesc să crească odată cu ritmul european al devenirii națiunilor care trăiseră ani buni sub imperiile eclectice ale austriecilor, otomanilor, rușilor.

De aceea Eminescu este primul român cu har național. Este complementar întregii renașteri a națiilor europene. Un intelectual care combină retorica transcendenței cu proiecția funciară a unei noi țări, care începea să germineze.

Azi, Eminescu ar fi fost, probabil, un român european. Nu un român fals și ipocrit. România este un stat matur de peste 100 de ani. Cu o nouă direcție. Eminescu nu ar fi fost, clar, asimilat statului corupt promovat de ipochimenii lui Dragnea sau ai lui Iordache și nici nu ar fi coborât ştacheta la gradul anaerob al lui Șoșoacă și al lui Simion.

Eminescu ar fi fost cool, rebel, un tip acid, „cațavencian”, care ar fi râs de dragniști, de trumpiști sau de pseudo-conservatorii care deplâng statul corupt al cumetriilor dintre presă și politicieni. S-ar fi amuzat de ode și incantații, de proletcultism, de balcanismul care se zbate să mai supraviețuiască. De ce? Simplu, Eminescu nu era ipocrit și nu era nici uşor de prostit.

Contestă cineva transformarea conservatorului Eminescu într-un geniu al universalității și un practician al umanismului transnațional? În 1860, Partidul Democrat American era un partid conservator, susținător al sudului aristocrat și latifundiar, al legilor sclaviei, opus republicanilor nordici, industriali, în faţa cărora prevala omul, și nu dinastia sângelui. În doar 100 de ani, Partidul Democrat a trecut de etapa Jeff Davis și a ajuns la Wilson, la F.D.R, Kennedy și apoi la Obama. Adică exact la vectorii universalismului și umanismului internațional.