Canalizarea şi gazele naturale, proiectele prioritare ale Primăriei Voiceşti

O zonă deja prinde contur economic, o comună care are toate premisele pentru a deveni un mic pol urban, la sud de Vâlcea, fiind singura comună care începe Câmpia Română, înregistrează un prim succes, din punct de vedere economic, de când o mare companie de construcţii a decis să investească aici.

Fapt care a fost salutat şi sprijinit de Primăria Voiceşti, administraţie care are în lucru 2 proiecte importante pentru comunitate – canalizare şi gazele naturale.

Florian Vătafu, primarul localității, a explicat că, proiectul pentru canalizare este depus pentru a treia oară, anterior, la alte sesiuni fiind neeligibil .

”Nu avem canalizare în comuna. Avem alimentare cu apă, drumuri asfaltate, instituții reabilitate, dar fără canalizare. Acum este a treia oară când îl depun la Fondul Național de Investiții. Primele două dăți a fost respins, prin PNDL, dar sper ca de data asta să obținem finanțare pentru ambele proiecte. Am încredere că Fondul de Dezvoltare și Investiții este destinat finanțării proiectelor de dezvoltare care cuprind investiții sau lucrări de întreținere și reparații curente ale primăriilor, asociațiilor de dezvoltare intercomunitară în domenii prioritare precum sănătate, educație, apă și canalizare, rețea de energie electrică și rețea de gaze, înfrastructura de transport, salubrizare, rețea de iluminat public, precum și în alte domenii.”, a declarat Florian Vătafu.

Totodată, gazele naturale sunt un obiectiv prioritar pentru primarul Florian Vâtafu, acest consideră că dezvoltarea localităţii depinde foarte mult de aceste utilităţi.

Mai mult, administraţia caută resurse pentru a investi în infrastructura de drumuri în zona care se doreşte a deveni un sat turistic pescăresc.

AP

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *