Cadavrul unei femei a fost găsit la marginea staţiunii Sinaia

Trupul neînsufleţit al unei femei a fost găsit, sâmbătă dimineaţă de o patrulă de jandarmi montani din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova, în zona împădurită a staţiunii Sinaia, la faţa locului fiind solicitată echipa operativă a Poliţiei pentru cercetări.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova, Leonard Dragomirescu, a declarat că trupul neînsufleţit al femeii a fost găsit pe drumul forestier Calea Codrului, la aproximativ 500 de metri de marginea staţiunii Sinaia.
Cadavrul era parţial acoperit de zăpadă, iar femeia prezintă leziuni la nivelul feţei.
”Nu putem spune cine este, la faţa locului este aşteptată echipa de operativă, criminaliştii care vor face poze, mai multe date urmând să avem la finalizarea cercetărilor”, a precizat Dragomirescu.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *