Burleanu pregătește o nouă rută de legătură între Sinești și Alunu
În Sinești, continuă lucrările la rețeaua de canalizare iar primarul Cristian Burleanu pregătește o nouă rută de legătură cu localitatea vecină Alunu.
”Momentan am pietruit acest drum dar anul viitor îl vom asfalta. Este o rută mai scurtă pentru cei care lucrează în Alunu sau dețin proprietăți în zonă. În acest an vom finaliza rețeaua de canalizare, cu branșamentele executate la limita proprietății și vom demara proiectul de gaze, pe care îl aven în ADI cu Berbești și Grădiștea”, spune Burleanu.
Primarul din Sinești, menționează faptul că după finalizarea lucrărilor de canalizare, începe asfaltarea pe acele drumuri.
De altfel, la Sinești a fost aprobată amenajarea unui parc fotovoltaic necesar compensării consumului de energie pentru pompele de apă și canalizare.
Și nu în ultimul rând, autoritățile din Sinești au în vedere realizarea unui nou dispensar uman, proiect care va fi lansat pe CNI.
