Bujoreniul este destinaţia predilectă a celor care vor să se mute în mediul rural

Cum treci de ultimul tărâm metropolitan, de marginea de nord a Râmnicului şi intri în valea îngustă a Oltului, te întâmpină o comună extrem de eterogenă, cu cartiere rezidenţiale pe mal de apă sau cu case vechi brâncoveneşti, sus pe dealuri, care se pierd până hăt, departe, spre culmea Vlădeştiului sau urcă timide spre Muereasca.
Sunt atâtea drumuri răsucite care urcă şi coboară colinele încât te întrebi cum de au reuşit oamenii să colonizeze aceste culmi subcarpatice şi să ţeasă cel mai frumos loc de dincolo de oraş.
Noaptea e o feerie să vezi luminile Bujoreniului, un impozant târg al Vâlcii, loc unde natura armonizează sufletul omului, relaxează spiritul şi invită parcă spre un alt tărâm, unul al iubirii, al liniştii, al fiinţării. Aici, aristocraţia Vâlcii, boierii Bujoreni, Săltea aveau reşedinţe impresionante, o lume bună care locuia în aşezarea aflată pe drumul spre băi, la începutul intrării Oltului în frumoasa şi îngustă uvertură subcarpatică, înainte de Defileu.
Nu e niciun secret că Bujorenii au devenit azi cartier rezidenţial, numărul locuitorilor tinde spre 8000 neoficial, orăşenii care au ţintit acest ţinut în care seara, după agitaţia urbană, să primeasca terapia grădinilor, unde primăvara după un început timid, începe să danseze printre livezile ce îmbracă rochii de mireasă.
Standardele de confort sunt la alte cote aici, iar administraţia Bujoreniului trebuie să fie receptivă.
Proiectele din Bujoreni depăşesc în cifre peste 6 milioane de euro şi acestea sunt concentrate pe utilităţi şi educaţie.
„Am semnat cinci proiecte cu finanţare guvernamentală. Mă refer la racordarea la rețeaua de canalizare a locuitorilor din comuna Bujoreni, un proiect în valoare de 1,272,405.13 lei. Alt proiect înseamnă modernizare, dotare și extindere Grădinița cu program normal Bogdănești, în incinta Școlii Bogdănești, valoarea proiectului fiind de 2,046,815.00 lei. Nu în ultimul rând avem asigurată finanţare pentru modernizare, dotare și extindere Școala invățământ primar sat Olteni, în valoare de 2,298,747.00 lei şi modernizare și extindere Școala cu clasele I-VIII Gura Văii”, spune primarul George Gîngu.
Acesta spune că din fonduri europene sunt finanţaţi 8 km de asfalt şi că din fonduri locale lucrează la o nouă legătură rutieră cu Râmnicul, astfel încât accesul să fie mai facil pentru cei care locuiesc în cartierele rezidenţiale de pe malul Oltului.
„Şi evident avem în proiect legătură cu Vlădeştiul prin Fundătura, astfel încât Bujoreniul să devină un nod rutier pe Drumul staţiunilor vâlcene”, a mai adăugat primarul Gîngu.
Aşadar, localitatea este obligată se se ridice la pretenţiile unei aşezări subcarpatice, fiind vecină cu oraşul mare şi dispusă de-a lungul Oltului, unde deja sunt alte aşteptări. Unii mai numesc Bujoreniul şi oraşul de lux de sub deal.
Liviu POPESCU
Termenul de finalizare al canalizarii, la ce data este stabilit sau daca vor fi intarzieri