Buican: Sunt alaturi de cei care sunt în competiție cu noi

Președintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, salută inițiativa organizației municipale a PNL, inițiativa de a căuta și de a aduce sponsori pentru reuniuni de sărbătoare.

„Exista foarte multa inițiativa la nivelul organizațiilor PNL. Mă refer la activitățile organizate de organizația municipală. Noi îi felicitam pe colegii de la municipiu, pe domnul președinte Pirvulescu. Cel care iată, copiind, o acțiune de tradiție a noastră, o tradiție veche de 30 de ani, a organizat la nivelul municipiului o acțiune de succes. Am văzut că a avut și sponsori destul de consistenți, sper ca toți copiii care au participat se se bucure ca și copiii din aceasta seară sosiți la muzeu.Nu este un lucru care sa ne deranjeze, din contră, in PNL noi încurajăm inițiativele, am fost întotdeauna alaturi de cei care au fost în competiție cu noi, pentru că întotdeauna competiția aduce progres. Asta este un principiu al liberalismului și noi nu abdicam de la principiile liberale”, spune Cristian Buican.

In cursul serii de joi, PNL Vâlcea a organizat o reuniune de Crăciun, la Muzeul de Artă, unde au participat mai mulți copii. O reuniune in care s-au cantat colinde iar la final toți cei mici au primit un dar de Moș Crăciun.

La aceasta reuniune au participat, parlamentarii PNL, membrii BPJ, consilieri județeni dar și o parte din consilierii municipali.

Miercuri seara, organizația municipală a PNL Râmnicu Vâlcea a organizat un eveniment similar. De altfel, de câteva luni bune, între cele două organizații, cea județeană și cea municipală nu prea mai exista dialog, exista un conflict latent care este pe cale sa dividă partidul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *