Budişteanu: Roboțeii mei contează pentru cultura, societatea și economia românească.

Ionuţ Budişteanu a fost acceptat la școala antreprenorială din Silicon Valley – Global Solutions Program din Mountain View, organizată de Singularity University, la cursurile ce se vor desfășura din iunie până în august 2016.

“Sper să învăț și să dobândesc spiritul antreprenorial din Silicon Valley și să începem un proiect care să influențeze viața a cel puțin 109 oameni”, spune Ionuţ pe pagina sa de Facebook.

“Mulți m-au tot întrebat cine sunt, ce fac și de ce mă chinui în România?
Cred că sunt un maker român, care meșteresc tot felul de chestii prin garajul meu, de la a programa aplicații software, la a face proiecte hardware. Asta îmi place mie să fac. De ce? Încă nu știu, dar simt o anumită chemare – greu de explicat.
Recent mi-am deschis o firmă, unde asamblez alături de angajații mei, roboții VisionBot, www.visionbot.net, care sunt folosiți de către clienți pentru producerea unor plăci electronice.
De multe ori mi-am pus întrebarea: Se merită să faci astfel de proiecte inovatoare în România? De multe ori am fost pus pe gânduri de catre alți români, să renunț, dar chemarea mi-a spus să continui, să lupt, căci fiecare zi ce trece înseamnă încă o bătălie câştigată; arătând astfel că se merită și aici, fiindcă există multă speranță. Dacă dispar şi eu din România, cel mai mult de suferit vor avea părinţii mei şi ceilalţi români.


Economia este dată de către oamenii care muncesc şi construiesc câte ceva. Eu cred că și roboțeii mei contează pentru cultura, societatea și economia românească. Părerea mea este că economia țării se crește prin oameni care realizează produse, și nu prin hârtii.

Cine spunea că noi nu putem dezvolta tehnologii inovatoare aici, în România?
David este clientul nostru din Anglia care ne-a făcut o supriză mare, filmând a doua zi un test, în care robotul produs şi asamblat în Râmnicu Vâlcea, VisionBot asamblează o placă electronică, pe care el o comercializează în UK. Reamintesc că a fost doar un simplu test, la viteze mici, după vreo 2 ore de la pornirea maşinăriei, pentru prima dată.”

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *