Budești și Dăești sunt pe val, Bujoreniul în cădere accelerată și economic și rezidențial

În timp ce la Budești și Dăești indicatorii economici și sociali sunt cu plus pe pe primele 8 luni ale anului, la Bujoreni, cealaltă comună din zona metropolitană, avem scăderi la aportul de investiții, autorizații de construcție, tranzacții de terenuri. Comuna Bujoreni este la cota de alertă, nici rezidenții și nici investitorii nu par atrași de localitate din nordul Râmnicului.
Există o tendință clară de migrație spre Dăești. La Budești indicatorii au creștere de 50-65% privind expansiune economică și rezidențială, la Dăești avem între 15-20% iar la Bujoreni suntem în zona -5-0%, semn că ceva nu funcționează, la nivel de calitate a vieții.
Experții în domeniu spun că aglomerația, traficul aproape non-stop, specula imobiliară, lipsa unei geometrizări urbanistice, densitatea prea mare de construcții pe km pătrat, zona verde aprig diminuată, sunt motive care îndepărtează rezidenții dar și potențiali oameni de afaceri. În ritmul acesta, sunt șanse ca Dăești să prindă ca număr de populație comuna Bujoreni în maxim 5 ani dacă nu chiar mai rapid.
Gradul de urbanizare ridicat, oportunitățile de petrecere a timpului liber, gradul de infrastructură foarte bine pus la punct, în Dăești reprezintă un gradient care atrage populație și dezvoltă afaceri, se arată în analizele pe cele două cazuri. În urmă cu zece ani, comuna Dăești nu era pe hărțile economice, în timp ce Bujoreni alături de Mihăești dominau clasamentele.
Există o speranță în cazul Bujoreniului, odată cu finalizarea Autostrăzii Sibiu – Pitești dar, din păcate, asta se va întâmpla cel mai fericit în 2030 dacă nu după, ceea ce până în acel moment, înseamnă că localitatea va fi una măcinată de trafic infernal și complet ocolită de rezidenți sau oameni de afaceri. Deja se vând case construite în urmă cu 10 ani doar, în Bujoreni.