Botswana: Prima vânzare de diamante a firmei De Beers în Africa

Istoria diamantelor s-a îmbogăţit luni odată cu lansarea primelor vânzări de diamante brute unor cumpărători internaţionali în noile spaţii construite de De Beers, numărul unu mondial în domeniul diamantelor, la Gaborone (Botswana), relevă un comunicat al grupului, preluat de AFP.

Mutarea în Africa australă a vânzării diamantelor de către De Beers, centralizată până acum la Londra, a fost anunţată acum doi ani printr-un acord cu guvernul din Botswana. „Circa 200 reprezentanţi ai celor mai mari firme de prelucrare a diamantelor urmează să asiste în cursul acestei săptămâni la prezentarea de diamante brute la biroul De Beers din Gaborone”, a arătat grupul într-un comunicat. Vânzarea se va încheia joi.

„A fost construit un spaţiu modern, care a costat 35 de milioane de dolari, pentru primirea cumpărătorilor”, potrivit aceleiaşi surse.

De când au început operaţiunile de prospectare în Botswana, la începutul anilor ’70, Debswana – companie deţinută în comun de stat şi de firma De Beers – a vândut diamante doar grupului De Beers, care le trimitea la rândul lui la Londra pentru a fi cumpărate de clienţi.

Botswana încearcă să scadă dependenţa de diamante, sector care contribuia în 2012 cu 70-80% la PIB şi asigura circa jumătate din veniturile statului. Se apreciază că rezervele de diamante din această ţară se vor epuiza în jurul anului 2025.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *