Boișoara își pregătește strategia de turism pentru următorii ani

Primarul Mihai Sandulache spune că viitorul comunei este unul turistic și asta și datorită infrastructurii care urmează să fie construită în urnătorii ani în zonă.
”Vorbim de două aspecte fundamentale care vor ajuta mult localitatea să se dezvolte, să ajungă în calea celor care doresc să descopere Țara Loviștei. Este vorba de fostul drum național de pământ DN 7D care a intrat în reabilitare, fiind acum în patrimoniul Consiliului Județean și acesta va asigura un trafic fluent în toată depresiunea montană. Și vorbim de faptul că Autostrada Sibiu – Pitești va fi la 12 km distanță de Boișoara, ceea ce înseamnă enorm pentru legătura directă cu cei care vor veni dinspre capitală. Una este să faci 2 ore până la Boișoara, dinspre București și alta e să faci 5 ore. Așadar ne pregătim pentru a prezenta avantajele enorme pe care le are această comună, prin prisma dezvolătării turismului, aerului, produsele bio”, spune primarul Mihai Sandulache.
În privința investițiilor locale, administrația dorește să finalizeze ultimii 6,5 km de drumuri locale, printr-un proiect depus pe PNI Anghel Saligny dar și o reabilitare completă a rețelei de apă din comună.
Tot pe lista de obiective care urmează a fi modernizate este și dispensarul comunal, aflat pe lista Companiei Naționale de Investiții.
Comuna Boișoara este localitatea dispusă într-una din cele mai frumoase zone montane ale Vâlcii, chiar în mijlocul munților, având trei sate frumos închegate pe culmi muntoase pe valea unor pârâuri.
În ultimii ani, a fost una din comunele care se află în topul național al interesului imobiliar și al achiziției de terenuri.
Localitatea dispune și de un bogat patrimoniu în tradiții, este o comună păstorească, unde s-au stabilit în urmă cu 200 de ani, multe familii de ciobani ardeleni.