Boişoara este comoara judeţului Vâlcea care aşteaptă să fie descoperită

În comuna Boişoara n comuna Boișoara, se lucrează la amenajarea tuturor rigolelor de pe toată lungimea drumurilor asfaltate din satele Boișoara și Găujani, dar și la refacerea ulițelor neasfaltate prin pietruiri.

Primarul Mihai Săndulache a declarat că la solicitările localnicilor a refăcut şi aducţiunile de apă stradale în zone, unde din cauza lucrărilor, deja era foarte greu accesul.

“Vorbesc de acele cişmele, unde şi din cauza şantierelor dar şi a ploilor, era noroi şi nu se putea ajunge. Deşi avem apă, oamenii preferă aceste ape de izvor, au altă calitate, e apa de la munte. Că tot vorbim de apă aştept măsurilor pe fonduri europene sau guvernamentale pentru a găsi rezolvare cu cele două proiecte pentru modernizarea sistemului de apă și canalizare în toată localitatea și modernizarea a 3,5 km de drumuri”, spune primarul Sandulache.

Referitor la reabilitări de drumuri,, edilul spune că şoaseaua care merge spre Racoviţa, spre mănăstirile din această zonă, va fi asfaltat, în această vară, fiind vorba de drumul care pleacă din Bumbuieşti. .

“Cetatea” naturală Boişoara, minunea montană cu 3 sate, spânzurate pe creste montane,  vatra păstorilor de sub Făgăraş, se doreşte descoperită şi aşezată acolo pe piedestal. Şi are şi de ce, este de departe cea mai frumos aşezată comună din Vâlcea, o localitate de păstori strecurată în căldarea muntoasă a Loviştei.

La Boişoara este adunat la un loc Ardealul, Moţii din Alba, Oltenia de Munte, Loviştea cumanilor, un uriaş zăcământ de românesc, compoziţia care acolo sus, în căldarea munţilor îţi taie respiraţia.

O comuna care uşor intră în atenţia celor care iubesc muntele, judecând după numărul de case cumpărate, zece la număr doar în anul 2019,

Primăria Boişoara speră că în acest an să se lămurească situaţia DN 7D şi să înceapă la un moment dat asfaltarea acestui drum, inima Loviştei.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *