Boiangiu intentionează să asfalteze majoritatea drumurilor din Grădiștea

Primarul din Grădiștea, Ilie Boiangiu, spune că prioritatea sa este asfaltarea completă a tuturor drumurilor din comună.

”Ne confruntăm cu fenomenul depopulării și îmbătrânirii populației. Migrația în afară a fost factorul decisiv care a dus la scăderea populației din Grădiștea. Lipsa locurilor de muncă sau a salariilor mici, lucruri pe care le cunoaștem cu toții. Să nu credem în miracole, românii vor rămâne în țară atunci când salariile vor fi unele decente și vor putea asigura un nivel de trai decent pentru o familie. Grădiștea depinde foarte mult de dezvoltarea celor trei orașe din apropiere, mă refer la Berbești, Horezu și Bălcești dar și de o infrastructură care să asigure naveta spre locurile de muncă în timp util”, spune primarul din Grădiștea

Printre proiectele edilului se numără și amenajarea alei pietonale în satul Grădiștea, dar și a unui parc industrial pentru atragerea de investitori, cu mici unități de producție, localitatrea fiind așezată pe un drum național extrem de important care leagă Vâlcea de Gorj.

Totodată, Boiangiu spune că prioritar este introducerea gazelor naturale.

”Magistrala de gaze este foarte aproape, la nici un km distanță, iar oamenii din comună au solicitat această investiție, am început studiul de fezabilitate, ridicările topo, demersurile pentru cartea funciară, avize, autorizații, etc. Tot proiectul însumează o distanță de rețea de 40 de kilometri, distanță ce cuprinde exact aglomerarea de gospodării. Așteptăm să se deschidă o linie de finanțare, cu fonduri europene, pentru acest tip de investiție, pentru a putea depune proiectul”, a declarat primarul Ilie Boiangiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *