Biletele la “Untoldul” Olteniei s-au pus în vânzare: Deep Forest, cel mai tare festival de house din Oltenia

Nu mai e mult până când pădurea de deasupra Râmnicului va răsuna în acordurile DJ-ilor care vor mixa la cel mai tare festival de house din Oltenia.

În acest an, la Râmnicu Vâlcea, va debuta unul dintre festivalurile internaţionale de house care va pune oraşul nostru pe axa marilor festivaluri din Olanda, Belgia sau Germania.

Dedicat îmbinării muzicii electronice cu artele vizuale, dezvăluind o selecţie de talente internaţionale şi proiecte locale, festivalul are misiunea de a crea un spaţiu de comunicare multimedia, în care muzica rămâne protagonistă.

Festivalul vine cu o propunere muzicală îndrăzneață şi fresh, fiind o premieră în ceea ce privește evenimentele electronice „dance music” de mare anvergură din zona sudică -vestică a României.

Nopţile albe de la Goranu vor încheia luna iunie într-un spectacol grandios care va ridica temperatura oraşului şi va combina astfel carele alegorice, muzica, spectacolele de lumini, totul într-o organizare impecabilă.

Pentru ca experiența să fie una completă și unică, genurile techno, techno-house, minimal house, eclectic disco&house și deep house sunt reprezentate de cei mai buni artiști.

Organizatorii festivalului mizează pe o prezenţă considrabilă la această primă ediţie unde vor mixa Stefan Biniak, Alex Kennon, Chelina Manuhutu, Manuel Riva, Andre Rizo, etc.

Festivalul Deep Forest va avea loc între 28 şi 30 iunie, pe platoul Feţeni, de lângă pădurea Goranu.

Râmnicu Vâlcea Week este partener media alături de UTV, Zile şi Nopţi, Ok Special Business Cards

Biletele s-au pus în vânzare în Shopping City Râmnicu Vâlcea.

AP

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *