Bibliotecile judeţene ar trebui finanţate şi de primăriile reşedinţă de judeţ, susţine directorul bibliotecii din Râmnic

Directorul Bibliotecii Judeţene din Râmnicu Vâlcea, Remus Grigorescu, a declarat joi pentru AGERPRES că a trimis un memoriu parlamentarilor vâlceni pentru a modifica modul de finanţare a acestor instituţii în sensul de a permite şi alte surse nu doar cele de la consiliile judeţene.

‘În prezent bibliotecile judeţene au ca sursă de finanţare Consiliul Judeţean. Nu spunem că banii pe care îi primim sunt mulţi sau puţini, dar apar multe volume pe piaţă, preţul cărţilor bune este unul destul de mare, nu există o lege pentru marile edituri care să identifice o variantă prin care bibliotecile ar putea beneficia de reducere la achiziţia acestor volume. Sincer, ne bazăm foarte mult pe donaţii şi în Vâlcea avem parte de mulţi oameni care ne aduc impresionante colecţii de carte. Am propus astfel parlamentarilor vâlceni să modifice măcar la lege un paragraf care spune că bibliotecile judeţene sunt finanţate de consiliile judeţene şi dacă există posibilitate şi de către administraţia locală. Acesta poate ar putea fi eliminat şi atunci am obţine finanţare şi de la primăriile de reşedinţă, plus multe alte modificări şi facilităţi la achiziţia de carte de aparatură IT etc’, a declarat Remus Grigorescu.

El a spus că bibliotecile judeţene nu trebuie să se rezume doar la centru de carte de împrumut sau sală de lectură, ci să fie ‘adevărate centre culturale, unde să se producă evenimente, vernisaje, concerte de cameră, film de cinematecă, expoziţii sau proiecţii de documentare’.

‘Aici funcţionează acel Centru Europe Direct, sesiunile Parlamentului European sunt difuzate în direct pe un ecran mare în holul central. Şi multe alte evenimente care ţin de UE sunt organizate de acest centru’, a adăugat Remus Grigorescu. AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *