Berislăvești are ca prioritate pentru 2024, finalizarea drumurilor precum și rețeaua de canalizare

Și nu în ultimul rând pentru turism, localitatea intrând din acest an în zona destinațiilor de acest fel, având câteva locații dar și lăcașe de cult de patrimoniu.

”De ce nu, turism? Din punctul meu de vedere, dispunerea localității noastre în zona de sub Cozia, pe drumul care va lega stațiunea Călimănești de Autostrada Sibiu – Pitești, în limita sudică a Țării Loviștei, pe drumul care urcă la Vârful Cozia. Sunt atâtea aspecte care pot face din localitatea noastră un brand turistic, mai ales că în ultimii ani, avem oameni care au avut curajul și au acceptat provocarea de a realiza complexe turistice. Dar noi vom finaliza sper anul viitor mare parte din drumuri, cel puțin acolo unde avem sate, aglomerașii urbane. Și vom implementa rețeaua de canalizare. Care este așteptată de multă vreme. Anul 2024 va fi așadar un an în care majoritatea utilităților importante va fi realizată”, spune primarul Nicolae Popescu.

Până la finele veacului al XIX-lea, începutul secolului XX, drumul care lega Curtea de Argeș, de stațiunea vâlceană Călimânești, trecea prin Berislăvești și Sălătrucel, fiind cea mai scurtă cale de legătură cu capitala, totodată.

Comuna Berislăvești este așezată la poalele munților Cozia, în zona subcarpatilor de est ai județului Vâlcea, fiind o emblemă în pomicultură și creșterea animalelor. Este o comuna unde turismul treptat începe să fie o coordonată economică, dată fiind apropierea de stațiunea Cîlimănești.

În ultimii ani au fost lucrări masive în infrastructura de drumuri, utilități, școli, grădinițe, fiind considerată una din comunele bogate ale județului Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *