Banca de Dezvoltare a României, sprijin real pentru dinamica economiei româneşti, spune deputatul Daniela Oteşanu

      În contextul în care în România mai există doar 2 bănci cu capital de stat(CEC Bank și Exim Bank), Parlamentul României a aprobat deja proiectul înfiinţării unei noi bănci, necesară, după cum precizează deputatul PSD, Daniela Oteşanu, iniţiator al acestui proiect, dezvoltării României, accelerării investiţiilor, creşterii numărului de antreprenori, fluidizării capitalului, dinamicii economice.

         „Pe fondul unei lipse de finanţare extra-bugetară, era necesară înfiinţarea unei instituţii bancare a cărei activitate să constea în realizarea pentru persoane fizice şi juridice, a unor operaţiuni de finanţări, cofinanţări, refinanţări, garantări sau alte operaţiuni bancare, asigurări şi reasigurări destinate să asigure dezvoltarea infrastructurii, dezvoltarea autorităţilor de interes public, dezvoltarea regională, susţinerea activităţilor de cercetare-dezvoltare, protecţia mediului înconjurător şi susţinerea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii în concordanţă cu politica asumată prin programul de guvernare,derularea de servicii financiare și de consultanță”, spune Oteşanu.

        Potrivit acestui proiect de lege se înfiinţează Banca de Dezvoltare a României, ca entitate juridică autonomă şi independentă care poate încheia orice tip de contracte în scopul îndeplinirii atribuţiilor sale, urmează să acorde o atenție deosebită nevoilor IMM și marilor proiecte de infrastructură,poate oferi finanțare în condițiile pieței,poate participa la achiziţii publice şi poate deţine sau înstrăina orice bunuri în acord cu obiectul sau de activitate.

    De asemenea, BDR va putea acorda împrumuturi directe cu condiţia să nu excludă finanţarea viabilă din partea băncilor comerciale, a investitorilor privaţi şi a altor intermediari financiari privaţi şi va putea să ofere finanţare în condiţiile pieţei şi să obţină rentabilitate echivalentă cu cea obţinută pe piaţă pe repere comparabile, cu condiţia ca, în desfăşurarea unei astfel de activităţi nesusţinute prin ajutor de stat, să nu concureze cu furnizorii comerciali, ci să remedieze deficitul sau eşecurile infrastructurii financiare”, se arată în textul actului normativ adoptat de Senat.

           Instituţia bancară va fi condusă de un consiliu de administraţie format din 7 membri: preşedinte şi patru directori, persoane cu înaltă competenţă în sectorul economic, financiar şi bancar, numiţi de ministrul Finanţelor Publice, doi directori independenţi din sectorul non-guvernamental, numiţi de Ministrul Finanţelor Publice, la recomandarea Consiliului de Dezvoltare Economică şi Socială şi care nu fac parte din acesta.

„Această bancă vine să întărească aportul statului în economie, prin stimularea de investiţii, pentru a ajuta capitalul românesc, un sprijin real pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare. Sunt convinsă că, această bancă va câştiga încrederea antreprenorilor români şi nu numai şi ca va fi un real ajutor şi sprijin pentru dezvoltarea  afacerilor ,pentru dimensionarea capitalului de muncă şi al numărului de antreprenori”, a conchis Oteşanu

deputat PSD, Daniela Oteşanu

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *