Bălceştiul, această capitală a sudului, va avea un centru civic

Nu greşim cu nimic dacă îl numim capitală de sud sau de margine sud-vestică a judeţului. Este vorba de oraşul unde se făcea negoţul de munte cu cel de şes, unde oltenii de jos schimbau opincile şi luau pe ei sumanele de deal, este de departe cel mai interesant târg al Vâlcii. Da, e vorba de Bălceşti, oraşul care are un centru istoric şi un parfum de epocă, unul scris de cerneala lui Poenaru şi de danţurile şi zaiafeturile de la conacul Otetelişenilor.

Dar Bălceştiul nu a rămas captiv în trecut, în prezent, primăria se află în plin proces de reabilitare şi reconstituire a centrului civic.

„Noi nu avem complex că am fi departe de metropolă. Noi putem să spunem că Vâlcea începe de la Bălceşti la fel şi Doljul. Ăsta este oraşul târgoveţilor de la deal şi al celor de la munte. Aici merele şi lemnele sufereau de alchimie şi se transformau în grâu şi porumb sau invrers”, spune primarul Ion Curelaru.20150713_120351

Centrul civic va avea şi un parc elegant, şcoala de lângă va fi gata până în toamnă, astfel încât până la sfârşitul anului Bălceştiul va arăta ca o frumoasă capitală a stiloului. Sau a stilului.

„Parcul îl vom face după modelul nordic. Aleile vor fi trasate funcţie de potecile pe care le lasă oamenii. În mijloc va fi aranjat foişorul, o fântână, va fi un loc unde tinerii şi dar nu doar ei să se plimbe”, spune edilul

Şi rondoul din faţa primăriei va fi reconfigurat iar autorităţile speră că spitalul închis în 2010 va fi redeschis şi atunci toate instituţiile importante ale orăşelului prin care trec axele comerciale ale Olteniei, vor fi grupate la un loc.

Majoritatea investiilor sunt realizate cu bani din bugetul local, semn că cei de la Bălceşti ştiu să chivernisească fondul aflat la dispoziţie.

Primăria speră că investitori importanţi vor veni şi în Parcul Industrial cu precădere în industria agro-alimentară.

CP

loading...

2 comments

  • ionut

    Să sperăm că în curând Bălceștiul din Vâlcea va avea și un WC public. Nu de alta dar până și romanii când făceau un oraș acum 2000 de ani, făceau mai întâi băi publice și WC-uri. Hai, băi publice nu cerem, că e Oltețul aproape, dar un WC public trebuie, e rușinos.

  • Omul Negru

    Balcesti , orasul tiganilor , hal de oras , oras de toata jena … Imi e mila de toti cei care locuiesc in orasul ala !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *