Băile Olănești un brand național care treptat se apropie de plutonul primelor 15 stațiuni din țară

Stațiuna Băile Olăneşti este un brand la nivel național, Cu venituri de peste 4,2 milioane lei, la o populație de 5000 de locuitori, orașul de sub Parâng nu mai are nevoie de nicio prezentare. El este o carte de vizită, pentru orice turist din România. Iar anul trecut s-a văzut în cifre, aproape 70.000 de mii de turiști au fost aici prezenți.

”Stațiunea Băile Olănești se află în topul stațiunilor pentru sănătate din România și nu doar. Pentru că avem un flux din ce în ce mai mare de turiști străini. Majoritatea investitorilor merg azi pe principiul wellness și spa. Tot ce se deschide acum și la ce se lucrează vine în concordanță cu așteptările turiștilor. Vedem și evoluția categoriilor de turiști. Acum 10 ani, 90% dintre turiști erau pensionarii, cei care veneau prin programele sociale. Numărul acestei categorii de turiști s-a redus la jumătate, iar foarte mulți tineri dau persoane adulte vin aici pentru sănătate. Sunt manageri de companii, sunt angajați din companii, din corporații care fac un sejur de sănătate la Olănești. Vin pentru o terapie. Și asta normal că ridică standardele noastre ca stațiune”, spune primarul Sorin Vasilache

Și acesta este un adevăr, dacă acum vreo 10 ani, erau doar 2 -3 hoteluri rămase de pe vremea regimului comunist, o parte privatizate, azi, noi hoteluri în zona centrală, moderne, complexe turistice, spa-uri atrag mii de turiști anual.

La investiții se lucrează în acest an pentru reabilitarea tuturor blocurilor din oraș, anvelopare și panouri fotovoltaice. Se va continua extinderea de utilități și orașul se desface pentru a valorifica turistic toate zonele, nu doar în partea centrală. Foarte multe proiecte prin PNRR care înseamnă energie verde, un transport ecologic.

”Anul trecut am dezvoltat pe orizontală stațiunea, prin noul program de modernizare drumuri ne ducem spre Comanca, spre Tisa, spre Muereasca. Am încheiat acest proiect.  Am extins zona de intravilan, am mărit  efectiv stațiunea și zonele construibile pentru a deschide orașul pentru noi investiții. Păstrăm proporția de spațiu verde ca să construim un concept unic de confort și ecologie, astfel încât Băile Olănești să devină o stațiune distinctă în peisajul turismului național. Ne bucurăm și faptul că peste 3000 dintre turiștii care au venit aici, sunt din străinătate”, mai adaugă edilul din Băile Olănești.

Așadar s-a finalizat proeictul de modernizare drumuri, prin Anghel Saligny, primăria a fost complet reabilitată cu fonduri europene, se lucrează la blocuri, reabilitare și eficientizare energetică.

Și nu în ultimul rând, Primăria Băile Olănești va amenaja în zona Pietrișu, un parc fotovoltaic, pe o suprafață de 3.000 de metri pentru a compensa cheltuielile cu energia electrică în instituțiile publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *