Băbeniul este singurul oraș din Vâlcea, întemeiat de ardeleni
Al treilea oraș ca dinamică economică din Vâlcea, un adevărat pol al intreprinderilor mici și mijlocii, orașul Băbeni este un important deja centru economic și urban pe harta Vâlcii. Cu o creștere economică anuală, de peste 1 milion de lei în medie, la veniturile proprii, orașul va atinge clar pragul de 2 milioane de euro în viitorul apropiat.
Este situat la 20 de km de Râmnicu Vâlcea, la 30 de km de Horezu și de Drăgășani, așadar este un punct nodal pentru economia acestui județ, fiind traversat de un drum național și două drumuri județene. Este un oraș cu un parc industrial și care se extinde urbanistic cu noi cartiere, blocuri atât dezvoltatori imobiliari cât și prin investiția statului. Este și orașul care asigură tranzitul spre București via Nicolae Bălcescu. 
”Da, se spune că ADN-ul ardelenesc ar fi la baza creșterii orașului nostru. Reziliența primilor ciobani care au traversat munții și s-au așezat aici ar fi cheia sau matricea de dezvoltare. Oameni harnici, gospodari, oameni cu vorba mai puțină dar mai aplecați spre fapte. Spre muncă. Important este că orașul și-a găsit o cadență. Și atrage oameni noi, agenți economici redutabili, se deaschid noi afaceri”, precizează primarul Ștefan Bîzîc.
Acum două veacuri, județul Vâlcea a fost martorului unui uriaș exod al populației de păstori transilvăneni. Taxele imperiale, armata forțată, abuzurile asupra comunităților din Mărginimea Sibiului, din zona Hunedoarei, Albei, Brașovului a dus la cea mai mare migrație a populației românești din zona montană. Aceste familii bogate au traversat munții în Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, creând adevărate aseazări. Majoritatea comunelor montane ale Vâlcii sunt un compozit de localnici cu ciobani ardeleni, cel mai cunoscut exemplu fiind localitatea Vaideeni.
Limita sudică a fost paralela 45, până unde au ajuns și aici este vorba de Băbeni. Comunitatea de păstori s-a așezat pe malul drept al Râului Bistrița, aproape de vărsare în Olt. Au fost câteva mari familii care au cumparat de mănăstirile din zonă terenuri și și-au ridicat casele lor. Aici au întâlnit două mari comunități. Localnicii, românii, cum erau cunoscuți, ciobani transilvăneni fiind numiti ”ungureni”. Și rudarii, cioplitorii în lemn. Cei care fac mese, linguri, care sunt adevărați meșteșugari în obiecte de uz casnic. Tradiție pe care și azi, o continuă. Așadar Băbeniul vine ca o combinație între românii de loc, ardelenii de peste munți și rudarii din zona Valea Mare, care aveau așezare în lunca Oltului. O sinteză fără convulsii care a creat un mare pol economic, un adevărat târg aici la 20 de km jos de Râmnic, fix unde trece paralela 45.
Ciobanii ardeleni și-au pus amprenta pe dezvoltarea comunității. Ajungând în anii 90, Băbeniul să fie cea mai mare comună din Vâlcea.
Anual, această comunitate a creat o sărbătoare menită să reunească familiile de ciobani de dincolo și dincoace de Carpați. O sărbătoare devenită una a orașului, pentru că Băbeniul este azi un oraș uniform, omogen, în care lucrurile merg bine. În week-endul trecut câteva mii de persoane au participat la această mare sărbătoare a Băbenarilor. Orașul cu cele mai multe conace boierești din Vâlcea. O zestre lăsată de comunitate de păstori ajunsă aici acum două veacuri.
