Băbeni – turism, infrastructură, viitor în oraşul paralelei 45

Băbeniul, oraşul paralelei 45, oraşul celor trei naţiuni, oraşul lemnului, oraşul apei plate din Vâlcea, îşi propune un plan ambiţios pentru a deveni un important pol al mijlocului urban de Vâlcea. Un proiect care vizează îmbunătățirea turismului la nivel regional.

“Obiectivul specific al acestei priorităţi este următorul: creșterea atractivității regiunii ca destinație turistică prin promovarea turismului regional integrat (este oraşul care îmbină tradiţia psătorească cu cea oltenească),  dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii turistice și creșterea calității serviciilor turistice oferite. Ne dorim promovarea turismului regional integrat (turism de agrement, turism științific, educațional, turism pentru vânătoare și pescuit, babeni1turism cultural, turism etnologic și gastronomic etc.”, spune primarul Sorin Bâzâc.

Totodată, edilul din Băbeni doreşte crearea şi promovarea brand-ului turistic regional, având în vedere dispunerea oraşului chiar în zona paralelei 45.

Turismul de patrimoniu, la Băbeni, are mai multe obiective, pe teritoriul orașului sunt situate patru monumente istorice, trei dintre ele fiind biserici, două datând din secolul XVIII (Sfinții Voievozi” din Slăvitești și Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” 2015 – 2020 din Capul Dealului) și una de la jumătatea secolului al XIX-lea (Biserica „Sfântul Dumitru” din Valea Mare), și un Conac de la începutul secolului XX.

La nivel de infrastructură, Primăria Băbeni a început deja lucrările de reabilitare şi amenajare a zonei  cu blocuri. Aici vor fi recreate spaţiile verzi, locurile de joacă, se vor monta pergole, se vor amenaja alei pietonale, băncuţe, iluminat stradal.

babeni2“Zona va arăta ca un cartier cochet, demn de un oraş european. Nu în ultimul rând, vom amenaja o parcare în zona izvorului cu apă plată, cel mai cunoscut izvor din judeţul Vâlcea, cel de pe marginea DN64”, a completat primarul din Băbeni.

Tot la nivel de infrastructură, se lucrează la alimentarea cu apă,  la rigole şi podeţe pe strada Stăncălăului. În cartierul Valea Mare, se munceşte la alimentarea cu apă în punctul Zamfir, pe strada Rovinei şi pe strada Dajului.

AP

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *