Azi am fost la marea de lângă Râmnic. O spledindă stațiune care se dezvoltă în inima județului
Nu am recunoscut azi Ocnița. O știam de acum 10 ani, când am zis că nu mai calc vreodată pe acolo. Acel ștrand uitat de Dumnezeu azi este o bijuterie care poate rivaliza cu orice stațiune de pe litoral.
Trecând prin frumosul parc al Ocniței am ajuns în zona complexului. Fac aici o paranteză, cartierul Ocnița este zona aristocrată a orașului Ocnele Mari, cu case vechi, înalte, cu arhitectură românească, cu biserici cochete, bijuterii de peste timp, un cartier strecurat printre dealurile cu sare, care are multă noblețe în aspect și cromatică.
Aici se află Ștrandul Alb-Albastru, un complex turistic impecabil, modernizat, cu vile una mai frumoasă decât alta, cu zona de scaldă foarte frumos dispusă, cu o terasa rustică unde se pot găsi toate felurile de mâncare, cu baza de tratament cu nămol, cu zonă de umbră, cu multe flori.
Da, este de nerecunoscut Ocnița. O investiție cu mult bun gust, unde te simți răsfățat și unde poți savura o cafea într-o poveste despre cum se face turism de calitate.
De altfel, toată stațiunea este schimbată. Trotuare, străzi, pensiuni noi, la această oră, numărul oficial al locurilor de cazare este de 370 dar în realitate numărul lor este mai mare, mulți locuitori oferind turiștilor camere de închiriat.
”Avem o problemă, fiind o stațiune doar de vară, atunci când ștrandurile sunt deschise dar important este faptul că dacă vrem mai mult, să ajunge o stațiune de nivel național trebuie să ne transformăm într-o stațiune de 4 anotimpuri. Și pentru asta vorbim de componenta balneară, de faptul că așteptăm finanțarea pentru complexul balnear, faptul că investitorii se gândesc să facă ei spa-uri acoperite. Ne ajută și restul ofertelor, Salina, pensiuni care oferă și altceva cum ar fi pe zona de echitație, urmează să inaugurăm parcul de aventură, mai este un aviz de luat de către investitori. Suntem deschiși pentru orice investitiție care să completeze oferta turistică a stațiunii”, spune primarul Remus Sasu.
A fost cetatea dacilor buri, un pic mai rebeli decât dacii lui Decebal de dinsus de Carpaţi. Pentru că daci buri aveau sarea şi ştiau să facă negoţ. Apoi a fost locul unde romanii beau vin, dansau când luau leafa şi jucau tot felul de alte jocuri, aşa cum fac minerii. O lume pestriţă a Buridavei, cu unii cu bani, cu mineri, cu pleavă, cu fete libere de prejudecăţi, o lume veche de când lumea şi apoi a Ocnelor. Pentru că da, despre Ocne e vorba, cel mai vechi oraş de prin judeţ care a cunoscut istoria mai bine decât ne-o predau nouă ochelariştii cu catalog.
Ocnele au fost pe rând oraş minier antic, oraş minier roman, loc de osândă în evul mediu, loc de răzmeriţe ale ocnaşilor terminate cu gloanţe de muschetă. Loc unde vremelnicii domnitori au ridicat biserici, printre care şi Radu de la Afumaţi.
Ocnele Mari a fost micul orăşel aflat la marginea de vest a Râmnicului, un mic corpuscul, dar cu mai multă istorie şi frământări decât tot municipiul vedetă.
Ocnele au fost gazda morbidă a lui Arsenie Boca, Petre Ţuţea şi Vasile Militaru în anii 50, atunci când securitatea se gândea ca fenomenul „academic” de la Piteşti să-l exporte şi aici. Ocnele au însemnat apoi baza industriei chimice de la Vâlcea. Ocnele au fost ştrandul cu parfum de epocă unde familia de români proletari mergea la băi. Ocnele au fost prăbuşirile din anii 2000 şi apoi subiect din nou de primă pagină prin 2009.