Avem trei Românii care vor veni la vot pe 4 și 18 mai. Care dintre aceste Românii va da președintele?

În România dacă ar fi să facem o disecție sociologică, am putea segmenta trei tronsoane de alegători mai mult sau mai puțin prezenți în viața publică dar de care va depinde în mod covârșitor votul din 4 și 18 mai.

Este de departe cel mai important vot al României, un vot de care depinde viitorul, destinul, bunăstarea și dezvoltarea acestei țări. Sau falimentul economic și moral. Totul rezidă în cele trei treimi de țară votantă care ar urma/trebui să ajungă la vot.

Așadar, avem o treime de Românie Reformistă, europocentristă, una care a câștigat duelul cu tranziția. O Românie de europeni care lucrează în marile companii, stabilesc venitul mediu net pe țară, o Românie care câștigă peste 1000 de euro și care se simte foarte bine în sfera Europeană. Nu crede în conspirații, în teorii daco-getice, în ”plandemii” și alte astfel de mascarde isterizate. Este o Românie educată prin școli sau prin job, care respectă regulile, este o Românie etică, civilizată, care nu strigă, nu-și bate copii, nu aruncă mizerie pe drum, au lopețică și mânușă când scot cățeii la plimbare. Au responsabilitatea jobului, familiei, prietenilor. Locuiesc în marile orașe, în cartiere hipster. Sunt cam 30-33% din populație, compun clasa superioară a clasei de mijloc. De aici își trag seva candidații Nicușor Dan, Elena Lasconi, Daniel Funeriu.

România de Mijloc este a doua treime, masiv bugetară sau care gravitează în zona economiei publice și din administrație. Este România de centru, care are toate contradicțiile posibile. Depinde și de stat dat are și o qvasi-independență, e spre Europa dar are și o  vulnerabilitate, în zona LGTB, companii străine, religie (li se pare că sunt sub asediu) E o Românie în tangaj. Crede în principiile europene dar are și temeri și poate fi manipulată. Este România care compune masiv clasa de mijloc, de la venituri cu plus minus 200 de euro raportat la 1000 euro. O Românie care e tangentă la trecerea din zona tranziției. De multe ori refractară la nou, la progres dar nici nu și-ar doi o întoarcere în timp. Este România care are și pesediști și peneliști și bugetari, și funcționari și pensionari.  Este România care însă va decide câștigătorul pe 18 mai în turul 2. Pentru că această Românie de Mijloc are la rânndul ei, două părți. Una inferioară, manipulabilă, conservatoare, cu angoase și una superioară care tinde spre prima Românie. Deși îl are pe Crin Antonescu, drept candidat această Românie de Mijloc, în zona inferioară cochetează puțin și cu Ponta. Cine va ”cuceri” această Românie de miloc, va câștiga alegerile prezidențiale.

Și avem a treia categorie. România Învinsă.  Ei se numesc suveraniști, naționaliști pentru a-și masca eșecurile. Din păcate este cea învinsă de tranziție, este categoria folosită de partide, umilită, ignorată, păcălită. O populație vulnerabilă, mai puțin sau chiar deloc educată. În mare parte săracă, sub limita traiului decent. Și care a adunat în timp foarte multe frustrări. A fost cum am spus, folosită electoral și apoi abandonată în câmp. Lăsată să se descurce. Este o Românie în care au crescut ura, frustrarea, misticismul, agresivitatea. Este ușor de manevrat, de indus în eroare. E o România anti -reguli, anti-sistem, anti -clasa de mijloc până la urmă. O Românie a pierzătorilor. De aceea este ușor atrasă în capcane care promit utopii. E România care l-a votat pe Georgescu și care merge majoritar spre Simion sau Ponta, spre ultimul într-o mică măsură. E undeva optimist spus în zona lui 25% spre 30% pesimist spus. Va veni la vot deși, anterior fie au votat PSD, fie nu au mai fost la vot. Dar acum această Românie simte că are un ceas astral, că are o șansă de dicta lumea, de a domina celelalte două Românii pe care nu le suportă pe fond. De a învinge pe ”câștigătorii tranziției” de a-și răzbuna nepuțințele.

De aceea alegerile din 4 și 18 mai sunt decisive. Dacă primele două Românii ar veni la vot în proporție mare, candidatul celei de a treia nu ar intra în turul 2. Ar câștiga turul 2, candidatul centrist.

Dar, din analizele trecute, România educată doarme de regulă la vot. Și atunci să nu regrete somnul acesta, după 18 mai.

Așa cum am spus, votul câștigător se află în ștampila României de Mijloc. Cine o va câștiga de partea sa, va fi președinte pe 18 mai.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *