Autostrăzile Sibiu – Piteşti şi Piteşti – Craiova vor dubla economia judeţului Vâlcea

Aceasta ar trebui să fie tema centrală a campaniei electorale care va începe în maximum 2 săptămâni în judeţul Vâlcea.

Adică importanţa covârşitoare a 4 drumuri, 4 drumuri care vor dezvolta într-o progresie accelerată judeţul Vâlcea, care vor pune bazele întregului spectru economic, de la industrie până la turism, în acest judeţ.

Primul şi cel mai disputat este A1, pentru care, să-mi fie cu iertare, PSD ar trebui să iasă public şi să-şi ceară scuze, pentru că niciun lider vâlcean nu a avut curajul să-i înfrunte pe Şova şi Ponta, principalii vinovaţi pentru faptul că Autostrada Sibiu – Piteşti nu a început la termen. Nici Ion Cîlea şi niciun alt lider local PSD nu a combătut cu nimic atunci când Şova bătea câmpii cu Comarnic – Braşov şi ne ignora complet.

În fine, a trecut, acum suntem în 2016, avem o campanie care trebuie să se centreze pe 4 mari proiecte de infrastructură: Autostrada Sibiu – Piteşti (cu legătura spre Râmnicu Vâlcea), Autostrada Piteşti – Craiova (cu amenajarea celor 20 km din DN64, legătura Drăgăşani – Găneasa), DN67 B, cel mai important coridor de transport care va tăia judeţul, în contextul în care DN7 actual va intra în secundariat după construcţia autostrăzii Sibiu – Piteşti. Şi, nu în ultimul rând, DN65C, Bălceşti – Craiova, care ar conecta al doilea oraş al sudului de autostradă.

Restul temelor economice, turistice şi alte marafeturi sunt consecinţe pozitive ale acestor drumuri mai sus menţionate. Nu vom avea niciodată un Râmnic dezvoltat fără autostrada Sibiu – Piteşti şi legătura aferentă. Nu vom avea niciodată o Vale a Lotrului expansibilă fără aceeaşi autostradă. La fel pentru Ţara Loviştei.

Nu vom avea niciodată un Drăgăşani dus la profit economic dacă cei 20 km de drum (DN64) care îl vor lega de autostrada Piteşti – Craiova nu se vor reabilita spre drum expres. Aceeaşi situaţie o regăsim la Bălceşti (DN65C). Astfel, cu cele două drumuri reabilitate, între Drăgăşani şi autostrada Piteşti – Craiova, drumul ar dura maximum 15 minute şi nu 30, ca în prezent, la fel între Bălceşti şi Craiova, de la 45 de minute, durata s-ar scurta la maximum 20 – 25.

Iar cel mai important Drum  Naţional al judeţului (nu ştiu câţi dintre cei care doresc să ajungă în Consiliul Judeţean văd asta) devine astfel DN67B.

În contextul în care DN7, Valea Oltului, va pierde din importanţă odată cu intrarea în funcţiune a Autostrăzii Sibiu – Piteşti, drumul care va lega Drăgăşaniul şi sudul României de Oltenia de sub munte (Horezu – Gorj) va fi DN67B. Adică, tranzitul dinspre Olt, Teleorman, Giurgiu spre zona turistică a Olteniei de sub munte şi Transalpina va fi exact această rută: Slatina – Drăgăşani – Târgu Jiu.  Acest drum, care astăzi este practic distrus, compromis şi care colectează toate judeţenele din sud şi din mijlocul Vâlcii, este unul efectiv abandonat.

Dacă CJ Vâlcea sau formaţiunile politice care vor să ajungă la conducerea judeţului nu vor gândi un Master Plan de Transport Judeţean coroborat cu lobby-ul pentru cele două autostrăzi, nu vom ajunge nicăieri. Aceia care vor aborda temele de mai sus trebuie votaţi.

Pe restul, cei care vor vinde orice alte gogoşi electorale care nu au legătură cu infrastructura de mai sus, îi puteţi tăia de pe acum de pe listă.

Adică, judeţul Vâlcea se va dezvolta doar dacă cei cinci poli ai săi regionali vor fi puşi să joace o carte perfect argumentată şi coerentă economic. Zona Metropolitană Râmnicu Vâlcea, polul Drăgăşani, polul Bălceşti, polul Horezu şi polul Brezoi. Ne referim nu strict la oraşele respective, ci la conglomeratele care le compun. Iar cei cinci poli depind, aşa cum am argumentat, de drumurile menţionate mai sus.

Aşadar, să-i ascultăm pe actualii candidaţi dacă vor vorbi despre acest Master Plan de Infrastructură. Pe aceia noi îi vom indica să-i votaţi.

Mihai IONESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *