Autostrada Sibiu – Piteşti – 16 tuneluri, 148 poduri, 8 noduri, 2 miliarde de euro

Autostrada Sibiu – Piteşti ar putea fi gata în ultima parte a anului 2023, iar valoarea totală a investiţiei depăşeşte 1,67 miliarde euro, se arată într-un document al Ministerului Fondurilor Europene (MFE).

Informaţiile publicate de ECONOMICA.net pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Aceasta urmează a fi finanţată din Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), trimestrul al treilea din 2017 fiind data estimată pentru semnarea contractului de finanţare. Data planificată pentru începerea implementării este ultimul trimestru din 2017, iar în prima parte a anului 2018 este de aşteptat să fie semnate primele contracte de lucrări.

În data de 9 decembrie 2015, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, spunea, în cadrul dezbaterii publice a proiectului de buget, că lucrările la autostrada Piteşti – Sibiu ar putea începe la 1 ianuarie 2017 în condiţiile în care licitaţiile vor putea începe în vara anului 2016.

‘Din păcate nu a fost demarată din timp ca să poată începe acum execuţia. În acest moment noi am început procedurile pentru studiul de fezabilitate şi încercăm să accelerăm, să devansăm programul pe care l-am primit, să-l aducem cât mai aproape de noi. (…) Sunt studii de fezabilitate pe capete. Ele trebuiau să se încheie la 15 decembrie în acest an. Consultantul extern ne-a recomandat să extindem această perioadă până la următorul termen, până la 15 iunie, pentru a nu grăbi acest lucru pentru că fuseseră sărite din cursul firesc al lucrurilor tocmai forajele geo care se pare că au fost problema la Orăştie – Sibiu. În vară vor putea fi demarate, după studiul de fezabilitate, licitaţiile pentru proiectare şi lucrări, iar asta înseamnă că la 1 ianuarie 2017 vor putea începe lucrările’, a spus Costescu.

Sibiu-Piteşti este una din cele mai aşteptate autostrăzi din România, inclusiv de către cea mai mare companie din România, Dacia, care este şi cel mai mare exportator la nivel naţional. Lucrările ar urma să înceapă de la capetele şoselei, întâi cel din nord, 10 kilometri dintre Sibiu şi Boiţa şi apoi cel din sud, 31 de kilometri dintre Piteşti şi Curtea de Argeş.

Conform CNADNR, această variantă de traseu va avea o lungime de 130,157 kilometri, pe parcursul căreia vor fi săpate nu mai puţin de 16 tuneluri în lungime totală de 13795 m. Mai mult, vor fi construite 90 de poduri mai mici de 100 m şi 58 de poduri mai mari de 100 m. Lungimea totală a structurii va fi de 29544 m şi vor fi incluse 8 noduri. Valoarea estimată a autostrăzii este de 1,990,188,000 euro.

Potrivit Master Planului pentru Transporturi, costul pe kilometru pentru cele două tronsoane variază între 6 şi 8,7 milioane de euro.

Sibiu-Piteşti este singurul tronson care lipseşte din autostrada care ar urma să lege graniţa de vest a ţării cu Capitala şi, mai departe, cu Portul Constanţa. Toate celelalte tronsoane fie au fost finalizate, fie sunt în lucru şi ar trebui să fie gata anul viitor.

Costurile cu acest proiect, în lungime de 116 kilometri, sunt estimate la două miliarde de euro, din care 85% sunt fonduri europene nerambursabile.

Informaţiile publicate de ECONOMICA.net pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. http://www.economica.net/o-noua-amanare-autostrada-sibiu-pitesti-ar-putea-fi-gata-in-2023_112730.html#ixzz3wf6fp5av

2 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *