Au început lucrările la Drumul Haiducilor, drum care leagă Roeştiul de Pesceana

Două sunt investiţiile în infrastructură care vor demara în această primăvară la Roeşti. Prima ar fi drumul judeţean care va începe în luna mai şi leagă Roeştiul de Diculeşti, traversând toată Valea Cernei.

Dar una din cele mai frumoase investiţii a început deja, firma Cazicom, cunoscută pentruz pentru lucrări de artă în ceea ce priveşte drumurile, deja a luat în primire traseul…haiducilor.

Este vorba de DC 112, drum  care unește comunele Pesceana și Roești.

Acesta va scurta cu circa 30 de kilometri distanța dintre aceste două localități, va pune în valoare potențialul agroturistic al zonei şi are un traseu subcarpatic unic în Vâlcea. Pentru că ruta aleasă trece pe sub culmile pădurilor Cotoşmanu şi Pesceana şi era folosită de către haiduci în secolele XVII şi XVIII.

Drumul are, aşa cum am spus, şi o importanţă agro-turistică, punând în valoare potenţialul subcarpatic al regiunii şi valorificând legendele locale.

Culmea împădurită a pădurii Cotoşmanu – Cărămizi – Pesceana este cunoscută din timpuri străvechi, cercetări arheologice vorbesc de prezenţa a chiar două cetăţi dacice, cetăţi care străjuiau cărările comerciale de pe Valea Cernei şi Valea Pescenei. Ulterior în Evul Mediu aici au activat cele mai mari cete de răzvrătiţi – haiducii lui Coman, Irimie, Dragu şi Cotoşman, cete care atacau caravanele negustoreşti care venea dinspre drumurile Craiovei sau Drăgăşaniilor spre Râmnicu Vâlcea.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *