Arxavia sau Strassbourg, localități care au dispărut din județul Vâlcea

Câtă lume știe că Vâlcea a avut o cetate superbă, care străjuia Valea Oltului și în juruul căreia s-a constituit comuna modernă a Câineniului, singura comuna ardelenească înfiptă, aici în zona de nord a județului.

Potrivit istoriei județului, prin pacea de la Passarowitz, în anul 1718, Imperiul Habsburgic preia în stăpânire Oltenia, iar din ordinul contelui Steinville, reprezentantul împăratului Carol al VI-lea pentru cele ‘două Dacii’, inginerul și arhitectul Friedrich Schwantz construiește, în perioada 1718 — 1722, la Malu Podului (toponimul actual), în partea de nord a satului Câinenii Mari, cetatea Arxavia, în latină, și Strassburg, în austriacă.

Arxavia era o cetate înaltă, cu fortificații puternice și care “închidea cu privirea toată Valea Oltului spre Robești, orice inamic care se apropia la 20 de kilometri distanță putând fi ușor reperat, existând timpul necesar pregătirii de apărare. Iar în acele timpuri extrem de convulsive, cetatea avea un rol decisiv pe Valea Oltului”

Cetatea Arxavia era așezată pe un platou drept, de deasupra drumului european 81, în dreptul podului care traversează Oltul la Câinenii Mici. După unele referințe, Friedrich Schwantz, în timpul construirii cetății, ar fi descoperit urme de construcții romane, care sunt, de altfel, atestate și de arheologi și figurează ca “Așezare — Epoca romană, sec. II-III d. Hr.’, în Repertoriul monumentelor istorice din județul Vâlcea.

Câineniul a devenit astfel un centru militar și comercial al imperiului, aici apărând și primii funcționari austrieci, primii traducători/tălmaci, aduşi din zona vamei (Oraşul Tălmaciu) și primele piețe comerciale, unde erau prezenții meșeterii sași. În acea perioadă, o populație săsească este adusă în cetatea Arxaviei, se pietruiesc mai multe drumuri și se refac unele din căile de comunicare spre Boișoara și Titești. Tot atunci reapare pe hartă, după aproape 1500 de ani, drumul romanilor.

Încă din 1717, austriecii au deschis pe Valea Oltului “un drum de 11 ore pentru trăsuri, stâncile fiind sfărâmate, rostogolite și nivelate’. Este pentru prima dată când Valea Oltului devine drum de legătură între Oltenia și Ardeal, până atunci existând doar drumul vechi al Loviștei spre Curtea de Argeș. Tot atunci apare și poștalionul.

Să nu uităm că pe Olt circulau în acea perioadă mici ambarcaţiuni care făceau comerţ între Ardeal şi Oltenia.

Inscripția pe două plăci de marmură albă de 2,30/1,20 metri, aflate în prezent pe stâncile de deasupra șoselei pe partea stângă pe direcția de mers spre Sibiu începe astfel: ‘Stai călătorule. Unde natura poruncește să te oprești și vitejia lui Traian s-a oprit. (…)’.

Construirea drumului s-a făcut cu sprijinul secret al boierimii din Oltenia și înainte de intrarea oficială a Olteniei sub stăpânirea austriacă, deoarece, așa cum consemnează inscripția amintită mai sus, din 1717 drumul a primit numele împăratului Carol al VI-lea , “Via Carolina”, asigurând tranzitul comercial și militar pentru vehicole pe patru roți și reintrând în istorie după mai bine de un mileniu jumătate, după ce fusese parcurs pe Valea Oltului de armatele romane ale lui Traian, spre Sarmisegetuza. Dar spre deosebire de drumul roman, care ținea stânga Oltului, Via Carolina a fost construită pe malul drept, iar traseul ei a constituit în bună măsură traseul șoselei anterioare amenajărilor hidrotehnice de pe Olt.

După pacea de la Belgrad din 1739, Arxavia a fost distrusă de turci, azi fiind un teren agricol, unde a funcţionat în anii 60, un mic CAP,  dar ochiul avizat al arheologului reperează cu precizie urmele zidurilor, poarta de acces și șanțul de apărare ale cetății. Astfel, după 30 de ani de stăpânire austriacă, Oltenia reintră sub stăpânire otomană și direct supusă prinților fanarioți de la București.

Păcat. A fost perioada scurtă de înflorire a Văii Oltului, legendele care au rămas despre habsburgi păstrează noblețea acestui mare imperiu apusean.

Cert este că după distrugerea cetății, populația care se stabilise în apropierea cetății nu a plecat. Dimpotrivă aici, avem parte de o uriașă migrație a ciobanilor ardeleni după anii 1800, nemulțumiți de tarifele și impozitele din imperiu. De aceea stilul eclectic al construcțiilor din Câneni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *