Armata vâlceană este cea care a străpuns munţii, construind Transfăgărăşanul

Armata vâlceană este cea care a pornit în anii 70, cea mai mare construcţie rutieră din România – Transfăgărăşanul!

Construcţia a început în anul 1969 armata acţionând în prima perioadă cu două detaşamente de genişti din Regimentul 1 Geniu „Alexandru Ioan Cuza”, Râmnicu Vâlcea, comandat la acea vreme de locotenentul colonel Ştefan Bediu.

Acestea, cu un efectiv de aproximativ 200 de militari fiecare, au atacat lucrarea din două părţi: de la nord la sud, de la şoseaua Sibiu-Făgăraş, pe valea Bâlei, către cabana Bâlea Cascadă şi de la sud la nord pe marginea lacului Vidraru şi valea Caprei.

Începând cu decembrie 1970, Regimentul 1 Geniu şi-a retras efectivele în partea de „Sud”, iar partea de „Nord” a fost preluată de Regimentul 52 Geniu Alba Iulia, comandat de locotenent colonelul Nicolae Mazilu.

Nicolae Maziul a devenit ulterior Comandantul Garnizoanei Vâlcea.

Este o mândrie să ştii că Vâlcea a avut o armată care pe timp de pace a scris istorie şi nu una oarecare, ci una care a străpuns munţii, creând o nouă cale de unire între Ardeal şi Ţara Româneacă.

„Armata vâlceană a creat caractere, a definit oameni, a fost o aristocraţie a acestui oraş. Vâlcea are un trecut militar, are o literatură în acest sens, vorbim de Constantin Mateescu iar eu sunt mândru că am fost militar aici la Vâlcea, alături de oameni  precum general Tîrdea, col. Ciupitu, Jigău Ioan, locțiitor tehnic Țugulan Petronel, Ion Tudor, Ion Creţan, Valerica Andreescu, Dan Ionaşcu   şi mulţi alţii”, povesteşte locotent colonel rezervă, Ionel Michiu, care a fost Şef Serviciu Geniu, la Regimentul 1 Geniu Vlădesti.

Au trecut ani mulţi de atunci, de când în urma restructurărilor din Armata vâlceană, au mai rămas doar câteva mici subunităţi.

Michiu a ajuns între timp primarul comunei Stăneşti dar niciodată nu va uita acei ani care, spune el, l-au format ca om.

„Vâlcea a contat militar, aici la Vâlcea au fost unităţi de elită de geniu şi vânători de munte. O garnitură de ofiţeri care au fost modele pentru tinerii recruţi. De aceea mulţi soldaţi au vrut să rămână în armată. Nu greşesc dacă spun că Râmnicul în anii 80, era şi un oraş nobil al armatei române, cu ofiţerime care a avut o educaţie civică, o conduită morală, o ţinută”, spune Michiu.

Dacă stai la taifas cu fostul ofiţer al Armatei Române, priveşti cu tristeţe în trecut, acolo unde afli poveşti multe cu haz, altele serioase, despre destine, despre armata vâlceană. Michiu are un talent de narator şi te captivează întâmplări din viaţa cazonă.

Dacă Vâlcea în decembrie 1989 a fost ferit de incidente dramatice, s-a datorat şi unei armate responsabile care jucat un rol de echilibru şi de siguranţă în acele zile extrem de confuze, când manipulările şi zvonurile erau extrem de periculoase.

Vâlcea a rămas doar cu istoria militară. În ambele războaie, vâlcenii s-au sacrificat de la Munţii Coţi în Primul Război, până la Oarba de Mureş în Al Doilea. Au construit Transfăgărăşanul, au educat generaţii de tineri, i-au responsabilizat drept cetăţeni. Nu mai avem decât poate 10% din ceea ce a însemnat armată cândva.

Unităţi goale, părăsite, clădiri pustii…acolo unde în anii 80 exista o efeversecenţă de soldaţi. Va mai fi ceva din ce a fost? Ministrul Fifor recent spunea că stagiul militar obligatoriu ar trebui să fie din nou introdus. Nu ar strica…

Liviu POPESCU