Aproximativ 1.200 de turiști au venit la Costești în prima jumătate a anului
Aproximativ 1.200 de turiști s-au înregistrat pe primele 7 luni ale anului în comuna Costești, un număr similar cu cel din 2023, existând însă șanse ca până la finalul acestui an cifrele să crească, dacă analizăm prezența din luna august din Cotești.
”S-a simțit o creștere a turiștilor în luna august, o lună a concediilor după cum se știe. Au fost și câteva evenimente care au atras public în zonă. Avem și cheile Bistriței și Cheile Costeștiului care treptat au intrat în atenția turiștilor și nu doar mănăstirile. Este primul an în care comuna noastră am reușit să o transformăm în stațiune”, susține primarul din Costești, Toma Peștereanu.
Puține comune se pot lădua cu un munte în mijlocul localității, cu două râuri care mărginesc acest munte și realizează două canioane superbe. Acesta este Costeștiul, o localitate de vis în Oltenia de sub Munte, o stațiune recent atestată care dorește să devină una din destinațiile de top ale românilor.
Anul 2024 a dus primarului Toma Peștereanu pentru Costești, o titulatură pe care o așteaptă de aproape un secol. Acela de stațiune turistică. Demersuri începute în 1900, atunci când se menționa stațiunea domnească, din Cheile Bistriței.
Cu peste 3000 de locuitori, comuna Costești se află în zona localităților dezvoltate l din Vâlcea, cu venituri de aproximativ 1,45 milioane lei. O sumă considerabilă, care provine din zona industrială, turism, servicii, impozite.
Un semn bun că și turismul dar și alte servicii încep să aibă o pondere în economia acestei frumoase comune vâlcene.